Am crezut că-n zarea-albastră
Voi găsi ca într-o glastră
Sus, pe stânca-nvelită
În mușchi verde și pufos,
Unde vântul somnoros
Se mladie fără nici o țintă,
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.
Dar ajuns acolo sus
N-am găsit decât ruină,
Vânt cu praf amestecat
Se zbate în frunziș întunecat
Rece-n bulgării de tină
Încearcă să iasă la lumină
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare idealistă a frumuseții în natură, care se transformă într-o dezamăgire la descoperirea unei realități aspre. Cu toate acestea, persistă un fir de speranță, sugerând că chiar și în ruină, viața încearcă să iasă la lumină.