oglindire – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - Râului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În cristalul tău luminos și clar,
Apa vagabondă și leneșă, iată
E stema de fulger a podoabei ce-n dar
Îți dau cu inima neferecată,
A lui Alberto șagalnica față;
Îți tremură unde mai tare când ea
Privește imaginea-i geamănă..
Atuncea-nzăuatul râu
Cu drăguțul ei seamăn;
În inima ei, ca-ntr-un val,
Chipul lui adânc stă ascuns –
Inima ei care tremură razelor
Ochilor lui care-au pătruns.
Tr. Emil Gulian

Mircea Ivănescu - Se Duce Ea Adică la Sighișoara și Verișoara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așadar, indiferența ei e o privire rotundă, un lac cum le făcea
acela, și spunea că dacă pământul ar putea privi cu apele iezerelor stelele ar fi mai aproape – și pe fața lui nemișcată și limpede (întocmai ca pentru o plimbare romantică sub cerul senin –
dar unul din ei, chiar dacă o privește în ochi pe ființa care, în fața lui, îl
nu-și răsfrânge mai aproape stelele, în ochii ei, este indiferent), și pe lacul acesta alunecă fără să fie vâslite bărci, gânduri, și într-adevăr fără să lase răsfrângeri – este un iezer
emișcător, noi îl privim de pe mal – și construim pe el o întreagă metafizică – e ca și cum am spune că încercăm să prefacem
poza aceasta a indiferenței ei – și acvatice – într-o după amiază de piatră, într-o lume a unei vacanțe – și ca de la marginea cu grilaj
a pieței mărunte, de lângă biserica veche, am privi peste orașul de jos, și am vedea străzi înguste acoperișurile uriașe, într-adevăr
zaharate, și verzile investiri prin ganguri – (și ceasurile largi, cu baiang), și e totul doar o imagine în carte – și fără putere – în
realitate noi stăm
și privim poza (nu citim cartea) – în care se povestește
că de data asta sanseverina își răsfrânge în apele
Iacului chipul
și nu-și găsește răsfrângerea.

Johann Wolfgang Von Goethe - Să-i Lași Lui Alexandru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să-i lași lui Alexandru cea oglindă
A lumii! Ce-ți arată? – Ici și colo, nori
Lini, siliți de alții să se prindă,
Pururea doar astfel plutitori.
Nu căta spre ce-i străin, ci, mie,
Cântă-mi ce-i al tău, cum ți-ai cântat.
Te gândești că iubesc și-s vie
Și că tu pe veci m-ai subjugat.

Jorge Luis Borges - Oglinzii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce, oglindă, fără încetare
dublezi mereu mișcarea-anevoioasă
și-nșelătoare-a mâinii, ne-nțeleasă
și prisoselnică reduplicare?
Ești eul celălalt, de grec numit,
și veșnic stai la pândă. Pe lucirea
de sticlă aburită, hăituirea
odihnă n-are nici când am orbit.
Fără-a vedea, să știu că ești sporește
înfiorarea, iar vrăjitoria
ce-al lucrurilor număr îl sporește
îmi schimbă soarta: plânsul, bucuria.
Când voi fi mort, vei copia pe altul
și-apoi pe altul, altul, altul, altul.

Rumi - Tu Ești Luna: Eu Sunt Fața Ta Oglindită în Apă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu ești Luna: eu sunt fața Ta oglindită în apă.
Cum aș putea uita noaptea în care ai spus,
Cuprinzându-mi capul – ”Sunt a ta pentru totdeauna
Iubirea ta a venit la mine; eu sunt sufletul tău! ”.
”Iubirea a spus – Iubirea”

Ileana Mălăncioiu - Fântâna