Ne-am învârtit în gol
Tot încercând să găsim un plural.
Dacă eu sunt eu și ea e ea deși
El e el și eu sunt el dar și
Ea e el deci ea sunt eu
Și eu sunt ea și iar sunt eu.
E omul cu cerul și sticla cu lacul
Și apa și acul și alta și altul.
Ne-atingem degetele-n câte un punct
Și-atunci am senzația că te împung.
Câte-n pumn strâng, frâng.
Stând strâmb, să cânte-i pun.
Se suprapun precum ceruri pe ceruri,
Ne tăiem în brațe (ah, ce dueluri).
Fragilă ca viața și rece ca moartea
Și-asemenea ei, să plecăm nu-i chip.
Noi și-oglinzile dintre noi.
La aceeași distanță unul de celălalt
Îi urmăresc privirea ce-o urmărește pe-a mea
Ce-a lăsat lumina să treacă.
Privește, privesc. Uită, uite.
Dacă eu fac un gest mi se răsucesc
În rana dintre noi gestul de-apoi
Și gestul de-apoi și gestul de-apoi
Și gestul de-apoi. Sângerăm goi.
Noi și-oglinzile dintre noi.
Întregul de-ntreg amarul desparte,
La maluri deșarte părem că
Ne-am rătăcit. Fără s-o știm,
În pielea de șarpe ne oglindim,
Gustăm cu nesat deși are venin
Dar suntem visați și ne revenim
Din comă cu miere și visul cu noi:
Ucisul în „2” și lumea ce piere.
Noi și-oglinzile dintre noi.
Suntem aburi de viață din plămâni încinsi
Ce rămân întinși pe paturi de gheață
Parând învinși. Dar de-nlături ceața
Afli mreje-n celest.
Răsuflările tăiate și neslefuite
Ni se-opresc în calcul acest
Pe care-un copil desenează-n creion
Tremurând conturul unui suflet de om.
Noi și-oglinzile dintre noi.
Sunt cerul și marea, nisipul și focul,
Nisipul și marea și cerul și totul
E străpuns de planul luminii pe
Măsura ce-ncepe să se-nfiripe
Ideea că noi nu suntem noi
Și eu nu sunt eu și ea nu e ea
Și noi nu sunt eu și ea nu e noi
Ci ea sunt eu și eu sunt ea.
Noi și-oglinzile dintre noi.
Purtăm haina de gheață a ochilor tăi
Și haina de gheață a ochilor mei:
Azi ne asortăm, cel puțin în
Ochii Lui cer conținând.
Centrul ținându-ne aici:
Eu să nu te-aud, tu să nu mă strigi,
Eu să te caut și tu să mă strigi,
Eu să te sărut și tu să mă stingi.
Purtăm haina de gheață a ochilor mei
Și haina de gheață a ochilor tăi:
Azi ne asortăm, cel puțin în
Ochii Lui cer conținând.
Centrul ținându-ne aici:
Tu să nu m-auzi, eu să nu te strig,
Tu să mă cauți și eu să te strig,
Tu să mă săruți și eu să te sting.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea identității și a relațiilor interpersonale, folosind metafora oglinzilor pentru a ilustra confuzia și interdependența dintre sine și celălalt. Versurile sugerează o luptă pentru definirea individualității într-un context în care granițele dintre persoane devin neclare.