oase de sepie

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 8

de

Tot ce-ați știut din minea fost doar o spoială,veșmântul alb ce vinepe omeneasca noastră nimereală.Și peste Iance suiealbastru liniștit;cerul senin se-ncuie-nsigil pecetluit.Poate era, ciudată,în viața mea, schimbare,aprinsă, în săpare,brazdă-n veci ne-arătată.Rămase-această coajăadevărata-mi fire;focul ce nu se-nmoaiea fost pentru mine: neștire.De-o umbră vedeți că se-aține,nu-i umbra – atât sunt eu, doar.Puteare-aș s-o smulg de la mine,lăsându-v-o-n … Citește mai mult

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 19

de

Scârțâie roata la fântână, apaiese-n lumină, se topește-n ea.Tremură-o amintire în căldare,imaginea în purul cerc surâde.De buze-evanescente apropii chipul:se face vechi, devine strâmb trecutul,altuia-i aparține…Ah, cum țipăroata, și te întoarce adâncimii,viziune, o distanță ne desparte.

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 21

de

Pupăză, hilară pasăre calomniatăde poeți, ce creasta ți-o roteștipe parul, la coteț, nălțat în aer,cocoș închipuit te-nvârți în vânt;vestind de primăvară, pupăză,timpul cum îl oprești,Februarie nu mai moare,cum totul se întinde, pe afară,așa cum tu miști capul,spiriduș aripat, și mintea-ți n-o cuprinde.

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 4

de

Îți regândesc surâsul, și-i pentru mine apă limpedezărită din întâmplare printre pietrișul prunduit,oglindă firavă în care iedera și-ar privi carâmbii;și peste toate-mbrățișarea albului cer liniștit.Aceasta îmi e amintirea; și n-aș ști să-ți spun ție, van,dacă prin chipul tău se-arată liber un duh nevinovat,sau dacă ești din rătăciții care al lumii rău i-a extenuatducând cu sine … Citește mai mult

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 3

de

Nu te ascunde-n umbradesișului verde de stufca șoimul ce se-aruncafulgerând în zăduf.Ora-i să ieși din stufărișul care,plăpând, pare s-adoarmăși să privești la formelevieții-n fărâmițare.Ne mișcăm printr-o pulbere finăde-un cenușiu de perlă ce vibreazăîn străluciri care ne-ntinăochii și-un pic ne desfibrează.Totuși, o simți, în joc de-aride undece-s leneșe-n ora stânjenitoaren-aruncăm în vertejiri afundeviețile noastre hoinare.Cum stâncile … Citește mai mult

Eugenio Montale – Oase de Sepie – 12

de

Ajunsă fericire, pentru tine călcăm tăiș de lamă.Ești pentru ochi un tremor de lumină, pentru picior, gheață ce-abia se ține; cine te iubește nu te bagă-n seamă.Dacă ajungi în inimi copleșiteîn tristețe și le-ncingi, ți-e dimineațatulburătoare, dulce, cum cuiburile-n streașină lipite.Însă nimic nu-mpacă mogâldeațace mingea printre case și-o trimite.