Pe caii noștri, în galop,
În tropotit ca de potop,
Zburam, cu pletele în vânt,
Încrezători și plini de avânt,
Iar frică n-aveam strop.
Era o bucurie-n noi
În ziua-ceea, zi de joi,
De parcă-n vechile povești
Sau pe câmpiile cerești,
Doar noi eram eroi.
În jurul nostru, un décor,
Sălbatic și necruțător,
Era de frumusețe plin,
Și ne părea atât de lin
Sub cerul făr-un nor.
Am alergat, am obosit,
Curând, pe-o stâncă ne-am oprit
Și, îndelung, ne-am sărutat
Ca într-un cânt ce-a fost uitat
În spațiul infinit.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 aug. 2015, Vol. “Oare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste intensă și liberă, desfășurată într-un cadru natural sălbatic și frumos. Doi îndrăgostiți evadează din cotidian, găsindu-și fericirea într-un sărut etern, uitat în spațiul infinit.