melancholy

Sorin Cerin – Neoane Stridente de Cuvinte

de

Am fost clădiți,ca să ne astâmpărăm setea,de noi înșine,cu Roua Viselor,prin gările pustii ale Absurdului,unde se pare că nu vine niciodată,trenul Luminii Divine,pe care o așteptăm,la peronul propriului nostru Destin,desculț și tremurând de frig,în mocirla acestei Existențe,a Deșertăciunii,pentru care am devenit,simple Statui Vivante,așezate prin vitrinele,pline cu neoane stridente de Cuvinte,acoperite de strigătele surde,ale Durerii.

Mircea Ivănescu – Inserare de Amiază

de

Înfrântă lumina, și obsesiile mele, demult,răsturnate într-o lume a sunetelor închisepe ziduri oarbe, la care să stau privind, fără vorbe,și fără puterea de a le mai urmări sunetele sparte.Destrămări ale timpului, și care să-mi șerpuiască urâtde sub degete – și chinuitoarea lumină de atunciacuma însemnând altceva – destrămarea imperialăa timpului când privești o ființă, și … Citește mai mult

Johann Wolfgang Von Goethe – Preludiu Tanguios

de

O, bâiguieli împătimite,Cât de ciudat se poartă-n vers!Din casă-n casă am demers,Desprinse foi le-adun pe toate.Aceea ce în depărtareȘi răzlețit în viață sta,Acuma, sub o-nvelitoare,Un cititor în mână ia.Sfârșește iute cartea mică,Nu te sfii, de-i cu păcate;De contradicții pline-s toate,Iar ea – să nu se contrazică?

Ana Blandiana – Zbor

de

Zbor.De boala de care sufărNu se moare,Ci se trăieşte –Substanţa ei este chiar eternitatea,Un fel de cancer al timpuluiÎnmulţindu-se din sine fără oprire.E o boală impecabilă,O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlăLaminată în văzduhul asurzitor,O cădereCăreia, numai pentru că e fără sfârşit,I se spune zbor.

Adrian Păunescu – Bătrân

de

Prea târziu te-am întâlnit în viață,Ca să pot să stau de veghe până-n zori,Brațele pe sânii tăi mi-ngheață,Ars prea mult ca să nu mă omori. Totul e așa cum se cuvine,Numai eu n-am niciun rost pe-aici,Chiar atunci când simți că-ți este bine,Înlăuntrul clipei noastre mici. Pofta mea te ține-n ea întreagă,De lumina ta marcat rămân,Doar … Citește mai mult

Aleksandr Blok – Poetul

de

Poetul ros de îndoialăStă la răscruce surghiunit.Se stinge noaptea de sineală,Mijește-un palid răsărit.Nu vede în trecut nimica,Pe ce drumeag s-o ia acum?Și el simțind că-i frânge fricaSe-oprește surghiunit în drum.Nădejde-n ochi i se arată,El n-o-nțelege mai defel..Va fi o zi, o vreme-odată,Va fi în fața lui un țel.

Byron – Chihlimbar

de

Când tot ce-auzi e tot ce crezi Ramâne doar să mai și vezi Când tac Cuvinte moi să le-ndoi Cu limba arsă de nesomn Când zac Palete stinse dinspre roți Să tot găsim în linii morți Când fac. Cărbune proaspăt palma ta Nimic din mine-n lumea ta Argint nu mint în chihlimbar E marea neagră … Citește mai mult