Versuri corectate și adnotate
În seara cea din urmă plumbii șuieră.E vânt și vântul vântură cenușa,se-mpuținează ziua și-ncleștareacumplită, biruința nu-i a noastră.Barbarii au învins, barbarii gauchos.Eu, care legi studiat-am și canoane,eu, Francisco Narciso de Laprida,eu, care-am proclamat independențaîn aste tinere provincii. Fațamânjită mi-e-n sudoare și în sânge,speranță n-am, dar nici nu-mi este teamă,mă-ndrept spre miazăzi, prin mahalale.Acelui căpitan din … Citește mai mult
Lasă cartea să cadă, fiindcă știu acumcă sunt ființele din carte.(Vor fi ale alteia, Cartea cea mare,dar ce importanță poate avea asta pentru ei?)Acuma sunt Paolo și Francesca,nu doi prieteni care se împărtășescdin aromele unei povești.Se privesc cu neîncrezătoare uimire.Mâinile lor nu se ating.Au descoperit singura comoară;s-au găsit unul pe altul.Nu-l trădează pe Malatesta,fiindcă trădarea … Citește mai mult
Lui Borges − celuilalt, nu mie − i se întâmplă tot felul de lucruri. Eu nu fac altceva decât să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind uneori, în mod mecanic poate, ca să privesc arcada unui vestibul ori ușa unei marchize; știrile despre Borges îmi vin prin poștă; din când în când, îi zăresc numele printre … Citește mai mult
Doar moartea citiultima poezie desprinsăde pe buzele arseale poetului.În literatură se făcu frig.
Faptul că am văzut crescând orașul Buenos Aires, crescând și descrescând.Că îmi aduc aminte de curtea cu vită, de verandă și havuz.Că am moștenit engleza și am încercat să mă deprind cu saxona.Că am iubit germana și mi-a fost dor de latină.Că am stat de vorbă cu un ucigaș în cartierul Palermo.Că m-am bucurat de … Citește mai mult
Pișcată-ți este mâna ta de strecheDe miști în veci condeiul pe hârtieCompune-un șir sau fabrică o mieCă ești un cap de prost e veste veche.Dac-ai avea de spus ceva ai scrie:Nimic nu poți tu să ne zici, UrecheCu Pantazi rămâi în veci păreche,Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe.Ți-asamăn capul unei vii paraginiȘi vânt și … Citește mai mult
Mereu încercuit a fost de mareaStrăbunilor saxoni, care-au numit-oRuta balenei, denumire-n careSe-adună două necuprinse lucruri:Adânca brazdă, monstrul ce-o brăzdează.A lui a fost mereu întinsa mare.Când a văzut în larg uriașe valuri,A înțeles că-n vis le jinduise, -nCealaltă mare, a Literaturii,În universul plin de arhetipuri.S-a avântat pe mările planetei,Ca un bărbat, în carturi prelungite.A cunoscut harponul … Citește mai mult
Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,Prieten blând al sufletului meu;Izvorul plin al cântărilor taleÎmi sare-n gând și le repet mereu.Atât de crud ești tu, și-atât de moale,Furtună-i azi și linu-i glasul tău;Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețeȘi-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tineTe-aș fi iubit atât – … Citește mai mult
Rădăcina limbii este irațională și are un caracter magic. Danezul care articula numele lui Thor ori saxonul care articula numele lui Thunor nu știau dacă aceste cuvinte însemnau zeul tunetului sau zgomotul ce urmează fulgerul. Poezia vrea să se întoarcă la această magie veche. Fără legi prestabilite, procedează în chip șovăitor și îndrăzneț,ca și cum … Citește mai mult
Taci, nu striga, Revolta mea. Pe lirăNu vreau stidența gemetelor tale.Îți strânge-n frâu nemărginita jale,Răbdând arsura ei ca o martiră.Din orice frământări te zguduiră,Să-ți împletești covoare de petaleȘi să le-așterni pe-ntunecata calePe care Parcele ți-o hărăziră.Precum David din ropot de suspineȘi-a făurit cântările senine,Tu fă din plânsul tău literatură..Tu pune peste rana ta adâncăOlimpica sonetului … Citește mai mult