Mereu încercuit a fost de marea
Străbunilor saxoni, care-au numit-o
Ruta balenei, denumire-n care
Se-adună două necuprinse lucruri:
Adânca brazdă, monstrul ce-o brăzdează.
A lui a fost mereu întinsa mare.
Când a văzut în larg uriașe valuri,
A înțeles că-n vis le jinduise, -n
Cealaltă mare, a Literaturii,
În universul plin de arhetipuri.
S-a avântat pe mările planetei,
Ca un bărbat, în carturi prelungite.
A cunoscut harponul înroșit
În trupul Leviathanului, nisipul
Și-aroma nopților și zorii zilei,
Și zarea-n care soarta stă la pândă,
Și fericirea de a fi viteaz,
Și bucuria de-a zări Ithaca.
Biruitor al mării, pe uscatul
Ce-i temelie-a muntelui pășit-a.
Busola adormită vag indică
O rută sinuoasă, imprecisă.
În umbra moștenită a grădinii
Străbate drumurile din New England,
Dar el pe mare este. E oprobriul
Acelui căpitan de Pequod,
Nedescifrata mare și furtuna
Și vrăjmășia cu balena albă.
E marea carte. E azur Proteu.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă a lui Herman Melville cu marea, văzută ca sursă de inspirație literară și câmp de bătălie. El este un explorator atât al mărilor fizice, cât și al celor metaforice ale literaturii, confruntându-se cu provocări și căutând sens.