lebada – Versuri.pro

Matilda Cugler-Poni - Ai Auzit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân’ ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodată-ai auzit?

Și-apoi ai fost spre seară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?

Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare.. tot dorind!

Maria Catunele - Lebădă, Baladă Albă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lebădă, baladă albă..
(15.03.2015).
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să-ţi dea în dar
şi palatul de cleştar,
a uitat să-ţi dea scrisoare
de la lună, de la soare.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Te-a lăsat să fii iubită
de luceferi în suită,
nu a spus nici un cuvânt
despre dor şi al său cânt.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Nu ţi-a dat la ceas de seară
amintirile din vară,
ci, a vrut să plângi pe ape
printre sălcii.. că-s aproape.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A trecut şi pe la mine
ca să mă întrebe de tine..
Eu, i-am spus că plângi în taină
fiindcă nu ţi-a dat şi haină.
El, atunci, când a aflat,
a dat veste la palat
să aducă saci cu flori
şi duzini de croitori,
dar.. şi o croitoreasă
pentru rochii de mireasă.
Florile de iasomie
vor fi coala de hârtie
pe care să scrii când vrei
cu parfum din flori de tei.
Florile de busuioc
vor dormi la tine în coc,
ca să-ţi spună noapte-bună
stele în cer şi cer cu lună.
Va veni şi-o viorea
cu flori de nu-mă-uita,
să îţi aduci mereu aminte
de ale sale jurăminte.
Tu, le ia duios în mână
şi le-aruncă în fântână
pentru prinţul ce înadins
te-a furat din paradis,
pe-a lui braţe te-a purtat
pân’ la marele palat
şi-ai băut fără să ştii
ochii lui cei străvezii
iar, acum de ninge, plouă
tu prefaci lacrimi în rouă,
pui în ei tot ce-i destin
şi-i prefaci în stropi de vin,
pui în ei tot ce stă scris
şi răsar muguri de vis.
Legănatul tău pe ape
mă aduce mai aproape
de-a ta blândă mângâiere
pierdută în faguri de miere,
de-a ta dulce sărutare
pierdută în adânc de mare
dar, de-atâta supărare,
valurile îmi dau târcoale
şi mă sfătuiesc de zor
să merg la ele în pridvor
că, în casa lor de spumă,
nu sunt atacat de pumă,
ci, trăi-voi printre stele,
corali, amintiri şi perle.
Acum, steaua mea din cer
a îngheţat din nou în ger
şi-a lăsat prin testament
să încerc alt tratament:
„Soare răsărind în zori,
alge verzi şi lipitori
iar, din scoicile cu perle,
să fac salbă cu mărgele
pentru tine şi.. inele.”.
A mea sfântă stea din cer
a căzut într-un ungher,
au găsit-o trei liane
şi-au ascuns-o în oceane,
astfel, steaua mea din zare
a ajuns o stea.. în mare!.
Steaua mea e stea de mare
dar, nu cată supărare,
mă iubeşte şi mă vrea
fiindcă este, iarăşi, stea!.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să pună în ea
sărutări de catifea,
şi, a mai uitat să pună
sărutările de lună!…

Mihai Eminescu - Lebăda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când printre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu-ușor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor;
Aripele-i albe în raza cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Și-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde
O barcă de vânt.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Cincinat Pavelescu - Intimă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfiorau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna se-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase..

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea..
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Grigore Alexandrescu - Lebăda și Puii Corbului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

LEBĂDA ȘI PUII CORBULUI.
Lebăda odată-aflase
(Însă cum se întâmplase,
Nu pot să vă dau cuvânt)
Cum că într-un colț de lume,
Într-un loc cu mare nume,
Și pe un frumos pământ,
Niște păsări osândite,
Corbi de câțiva ani numite,
În primejdie trăiesc.
Lebedele au din fire
O ciudată presimțire,
Care este dar ceresc.
Asa, să le izbăvească,
Cu o râvnă părintească,
Ea pleca până în zori.
Ajungând într-o livede,
În culcuș de vulpe vede
Pui de corb nezburători,
Care într-o vizuină
Petrecea ca în gradina,
De-a lor soarta mulțumiți.
Pasărea cea albă-ndată
Către dânșii se arată,
Zice: “Puilor iubiți!
Soarta voastră e de milă:
Spuneți cum pe voi în silă
Aici vulpea v-a adus?
Corbuleții în mirare
Răspund iute, râzând tare:
“Noi de voie ne-am supus.
Vulpe ce e, nu știm spune,
Decât că naravuri bune
Acea dama arată:
Ca avea coada pe spate,
C-al ei păr în galben bate
Si că ochi lucioși purta.
Ea când ne-a luat de-acasă,
Ne-a spus că la a sa masă
Are feluri de mâncări,
Ca e print de dobitoace,
Ca pe noi va a ne face
Să ajungem la mari stări.
Ne-a mai spus că ne e rudă,
Ca din vârsta cea mai crudă
Neamul nostru l-a iubit.
Ea, ca și al nostru tata,
Ca ne tragem ne arată
Din vulturul cel slăvit.
Si adesea ne vorbește
Ca din suflet se silește
A ne da slava dintâi.”
Lebăda striga cu jale:
Sunteți pe a morții cale,
O, voi ai corbului fii!
Dar al vostru sec părinte
Cum nu și-a adus aminte
Ceea ce i s-a-ntâmplat,
Când își părăsi locașul
Si din gură lăsa cașul,
Iar de vulpe înșelat?
Puii nebăgând-o-n seamă:
“Cale bună, -i zic, madama,
Noi nu știm ce ne vorbești.
Si prin astfel de cuvinte,
Sa ne scoți acum din minte
Cam degeaba te silești.”
“Eu ma duc, lebăda zise,
Însa voua va sunt scrise
Multe rele să rabdați;
Căci prostia-va cea mare,
Ca s-a penii-ntunecare,
Nu se poate s-o spălați.”
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru

Zaharia Stancu - Fuga Lebedelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pământul cântă-n pașii noștri proaspeți,
Tremură în văzduh învierea,
Mâinile ți s-au făcut mai mici, mai înguste
Și unghiile mai viorii.
Cu steme voievodale pe frunte
Melcii suie în crengile livezii.
S-au furișat spre munți, spre munte,
Lebedele zăpezii.

Ruben Dario - Eu Urmăresc o Formă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu urmăresc o formă, dar pana mea n-o prinde;
boboc al cugetării ce-ar vrea să fie floare;
o simt pe buze ca un sărut care aprinde
a Venerei din Milo ciuntită-mbrățișare.
Un șir de marmuri albe sub verzi palmieri se-ntinde;
mi s-a prezis că Zâna în față-mi va apare;
lumina doarme-n mine cu pene licărinde
ca pasărea din lună-ntr-un lac cu unde clare.
Și aflu doar cuvântul fugar, inițiere
melodică din flaut, ce-ntr-o clipită piere,
și visul, barcă-n spații, vâslind fără de grabă;
iar sub pervazul scumpei Frumoase-Adormite,
suspinele fântânii curgând neistovite
și-al lebedei gât candid, arcat, care mă-ntreabă.

Rainer Maria Rilke - Leda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când zeu-n lebădă intra c-un gând,
se-nfiora, aflând-o-așa frumoasă,
și, tulburat, simți că-n ea se lasă.
Dar îl purta înșelăciunea-i, când.
Nepriceputei noi făpturi nicicum
nu i-a-ncercat simțirile, spre faptă.
Pe cel ce-n lebădă spre ea se-ndreaptă,
deschisă, Leda-l cunoscu: acum.
Ce el cerea, ea nu putea ascunde,
pierdută-n zbateri. Și s-a-ncolăcit
lin lebăda pe brațele-i rotunde,
când zeu-așa-n iubită s-a plecat.
Și fu, simțind penajul fericit,
la sânu-i lebădă cu-adevărat.

Lucian Blaga - Prier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amurg fecund, din altă vârstă,
amurg fecund de Prier e,
precum a fost și altădată,
când Leda albă se-nvoise
să-ndure-n albul de narcise
povara unei lebede.
Pe-o nicovală pitpalacul
își bate cântecul fierbinte.
Sub straiuri moi,
subt verde linte
zămislește viața lacul.
Coboară-n fericiri de stuh
puteri cu aripi, din văzduh.
Și vegetația de apă
dă învoaltă în smaragde.
Sămânța lebedei divine
în seara cântă pretutindeni,
cântă-n trupuri de Undine,
în Mării, în Flore, Magde.

Luis Vaz De Camoes - O Lebădă Când Simte Că E Apropape

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când lebăda-și dă seama c-a venit
Ora ce-i pune capăt vieții sale,
Cântec, cu glas sublim ce ia amploare,
Înalță peste țărmul părăsit.

Dorește viața s-o fi prelungit
De lume despărțindu-se cu jale;
Cu dor ea celebrează de plecare
Al aventurii sale trist sfârșit.

La fel, Doamnă, și eu, când am văzut
Tristul sfârșit ce-mi rezerva iubirea,
Fiind deja în pragul lui adio.

C-un ton și mai suav, și mai plăcut
Am celebrat, cântând nefericirea,
”La vuestra falsa fé y el amor mio” 1.

1. Acest ultim vers a fost scris de Camões în spaniolă.
L-am păstrat pentru a respecta structura sonetului și gândirea
poetului. de română: ” Falsa-ți credință și iubirea mea”