Maria Catunele – Lebădă, Baladă Albă

Lebădă, baladă albă..
(15.03.2015).
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să-ţi dea în dar
şi palatul de cleştar,
a uitat să-ţi dea scrisoare
de la lună, de la soare.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Te-a lăsat să fii iubită
de luceferi în suită,
nu a spus nici un cuvânt
despre dor şi al său cânt.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Nu ţi-a dat la ceas de seară
amintirile din vară,
ci, a vrut să plângi pe ape
printre sălcii.. că-s aproape.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A trecut şi pe la mine
ca să mă întrebe de tine..
Eu, i-am spus că plângi în taină
fiindcă nu ţi-a dat şi haină.
El, atunci, când a aflat,
a dat veste la palat
să aducă saci cu flori
şi duzini de croitori,
dar.. şi o croitoreasă
pentru rochii de mireasă.
Florile de iasomie
vor fi coala de hârtie
pe care să scrii când vrei
cu parfum din flori de tei.
Florile de busuioc
vor dormi la tine în coc,
ca să-ţi spună noapte-bună
stele în cer şi cer cu lună.
Va veni şi-o viorea
cu flori de nu-mă-uita,
să îţi aduci mereu aminte
de ale sale jurăminte.
Tu, le ia duios în mână
şi le-aruncă în fântână
pentru prinţul ce înadins
te-a furat din paradis,
pe-a lui braţe te-a purtat
pân’ la marele palat
şi-ai băut fără să ştii
ochii lui cei străvezii
iar, acum de ninge, plouă
tu prefaci lacrimi în rouă,
pui în ei tot ce-i destin
şi-i prefaci în stropi de vin,
pui în ei tot ce stă scris
şi răsar muguri de vis.
Legănatul tău pe ape
mă aduce mai aproape
de-a ta blândă mângâiere
pierdută în faguri de miere,
de-a ta dulce sărutare
pierdută în adânc de mare
dar, de-atâta supărare,
valurile îmi dau târcoale
şi mă sfătuiesc de zor
să merg la ele în pridvor
că, în casa lor de spumă,
nu sunt atacat de pumă,
ci, trăi-voi printre stele,
corali, amintiri şi perle.
Acum, steaua mea din cer
a îngheţat din nou în ger
şi-a lăsat prin testament
să încerc alt tratament:
„Soare răsărind în zori,
alge verzi şi lipitori
iar, din scoicile cu perle,
să fac salbă cu mărgele
pentru tine şi.. inele.”.
A mea sfântă stea din cer
a căzut într-un ungher,
au găsit-o trei liane
şi-au ascuns-o în oceane,
astfel, steaua mea din zare
a ajuns o stea.. în mare!.
Steaua mea e stea de mare
dar, nu cată supărare,
mă iubeşte şi mă vrea
fiindcă este, iarăşi, stea!.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să pună în ea
sărutări de catifea,
şi, a mai uitat să pună
sărutările de lună!…