Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfiorau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.
Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna se-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase..
Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea..
Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire dragă dintr-o toamnă trecută, rememorând un moment intim și romantic. Naratorul își întreabă interlocutorul dacă își mai amintește de acea seară specială, subliniind frumusețea și melancolia momentului.