Johann Wolfgang Von Goethe – Jurnalul XXIII
Atunci cântă cocoșul. Ea degrabăȚâșni din cuverturi să-și ia veșmântul,Și, regăsindu-se ciudat, se-ntrebăClipind din ochi, dar ne-ndrăznind cuvântul.Iar când pieri, frumoasa ei podoabăÎncă-i rămase-n ochi, fugind ca vântul.Se-aude-un corn, trăsura îl așteaptă,Către iubită-n pas domol se-ndreaptă.