Versuri corectate și adnotate
Își pusese genunchii la gură,ochii plini de gene și-i ținea închiși,o auriturătrebuie că avea în iriși,și nici mâna nu-ndrăzneam s-o întindca s-o trag la subțioară,frica mi-era că depindde-o mucoasă de fecioară. M-am dat orb, m-am dus pe pluteși m-am dat că am plecatcând mirosul ei cel iutede la ușă m-a strigatși m-a-ntors spre așternuturicum se-ntoarce … Citește mai mult
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.Afară bătea vântul. Afară era ploaie.Și mi-am săpat odaia departe sub pământ.Afară bătea ploaia. Afară era vânt.Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.S-a ridicat la geamuri pământul până sus.Cât lumea-i era piscul, și-n pisc plângea Isus.Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,Cu moaștele-i de … Citește mai mult
Numai nevăzând vă pot vedeaeste adevărat sau poate să existe.Mă mișc fără să mă mișcanimalele triste.Vorbesc fără să vorbesc,o piatră gânditoare,copil bolnav privindu-și degetelecare-i încep alte picioare.
Tu provii din miros.Floare frământată.Eu te inspir, ca pe un fum, în noduri răsucite.Viețuiești în cerul înstelatși pe cadranul ceasului digital.Mă îmbeți mai sigurși mai repede decât lumina.Din cauza ta mă doare capulși până astăzi te mai confund cu muzica.
Furtuni de Vise,tună și fulgeră cu Priviri,pe pragurile Disperării,ce-și pierde identitatea,într-un Absurd,al Inimilor de Cenușă,ce-ar fi ars pentru noi,Iubire,pe fruntea Orizonturilor,care ne-au încătușat,cu Amintiri de plumb,pe care trebuie să le târâm,după Străbunii,tuturor Cuvintelor,în care ne-am regăsit,undeva-cândva,Fericirea.
Un lucru știu că nu-i. Este uitarea.Salvând metalul, zgura o salveazăEl, care-n amintire-nregistreazăProfetic luna ce-o să-aprindă zarea.Aici e tot. Reflexe infinitePe care în oglindă le-ai lăsatDin revărsat de zori la scăpătatȘi vei lăsa mereu, necontenite.Și totul e o parte din diversulCristal al amintirii: universul.Sfârșit nu au îngustele-i culoareȘi pasul tău de uși de fier e-oprit.Doar … Citește mai mult
Marea care se zbate-n celălaltE-ntotdeauna mai puțin amară,Vălul poate să pară numai faldAtunci când îl contempli din afarăȘi spasmul înălțării doar mareeUrmând chemarea căzătoarei luni,În alții suferință e idee,Spectaculare marile furtuni,Prilej de faimă și invidie rană,Moartea numai intrare în Parnas.O, corurile intonând osanaPeste singurătatea unui glas
două spre zece spre infinitepicături dintr-o ploaierecen-au ce alege, albastruecou pierdut în orizont îneacădansul acestorcuvinte-imbold inversatesunete agonice dau totala libertate faptelor demonice. nu respiri, nu obosești, nu gândești,auzi doar tobe în străfunduriacolo trăiești, o fiară bolcată-ngroapa din vise nu mai sapă cusperanța căilor deschise. și mânade altă dată a fost sfâșiată dar neuitată
Las, deci, mai asurzit de iarbăși mai păscut de cai fantasticidecât am fost să fiu vreodată,silabele cu pași elastici.Tras la rindea de râsul fragedal unor nevăzuți copiismugând durerea până la răgeta nervilor întinși și vii.Las, deci, o stare atacatădin toate părțile și-ntr-una,de zid, de muscă înțărcatăde mirosul ce-l are luna.Și de nerușinarea sfântăa pulpei de … Citește mai mult
Înmormântările trectot mai deseca indicatoarele pe șoseacând te apropii de un oraș.Mii de priviriîn țara umbrelor prelungi.Un pod prinde formăîncetspre spațiu.