Versuri corectate și adnotate
Vizită.Veacul m-a făcutAtât de cultÎncât mă uitPeste oameni.Am învățat atâteaÎn timpul din urmă,Că suntemLa un punct însemnat.S-ar putea faceMulte reforme.Mă gândeam singur.Eram fără nimeni.Și tocmai aziAu venit musafirii.– Tu ce dai, eu ce dau..A, de când nu ne-am văzut.
Când ai să te-ntorci, într-o varăMult prea mult frig voi avea în priviriȘi răspunsul meu va cădea pe searăSă crească o noapte peste lungi amăgiri.Am meritat toată răzbunarea,Însă mult prea mult te-ai răzbunatParcă zece vieți aveam, nu unaȘi la coșul morții viața mi-am aruncat. Refren:Mult prea mult, mult prea mult,Mult prea mult viața noastră-a trecut,Mult … Citește mai mult
Aș vrea acest poem să-l ridic ca un val,să-acopăr cu el partea neagră din lume,totul să fie alb ca-ntr-un spital,fără morți, fără nume.În vreme ce orele zilei, rotunde și descrescând în lumină,trec pe dinaintea mea și se sfarmă-n grădină,o, s-ar zice că toate se joacă-n lume,numai eu cu meșteșugul meu neînțelesstau aicea fără să cos, … Citește mai mult
Te auzeam cum crești, copilă,și te chema oglinda desfrânatăsă fugi ca ochiul prin pupilăsau ca femeia dintr-o fată.Dar te tineam captivă-n ochiul meu,așa cum marea pe albastrul ține,cum ține trei pe Dumnezeuși parcă nu știam pe cine.Tocmai zidea la mine-n pieptcel mare, cel viteaz, cel drept.
Dorințe, regrete, uitare,se scurg printre gânduri și dor,lovite de-o grea nepăsare,în vechi amintiri care mor.Speranțe și planuri și visese-aștern peste stânci de mândrii,zăvozi ai iubirii uciseîn inimi rămase pustii.Cuvinte-ntre rânduri ascunse,ce par să închege un tot,sunt stropi de-ntrebări nerăspunsepăstrate-n al minții chivot.Se scurg, în tumult, și provoacăneliniști în stratul de prund,al minții, ce-i doar o … Citește mai mult
Rondelul plecării.Am să mă călătoresc –Sunt furat ca de ispite,S-o voiesc, să n-o voiesc,Spre ținuturi negândite.Vara este pe sfârșite.Flori în suflet veștejesc.Am să mă călătoresc.Sunt furat ca de ispite.Luminișuri străluciteViața mea o cuceresc.Aripi tainice îmi cresc,Aripi zilnic mai grăbite.Am să mă călătoresc.
Primăvara mi-o petrec cu-ndrăgostițiiVara zbor în gânduri mari – opuseToamna plec în excursii cu cocoriiIarna rămân cu cărțileȘi caut adevărul dacă există în lume
Lui Eugen Simion.Tată vitreg sunt poezieişi văr prin alianţăcu steaua polară.Nenorocitul de mineca un plebeuam intrat în aceastăobilă familie,ca un ins din afară,ca un meteoritfără substanţe organice în pântec,edemonstrând nimic,nici că viaţa a venitde altunde,nici că s-a născutla faţa locului.Ah, sunt un vitreg,şi pe deasupra fără de doi.Un străin faţă de unuUn străin de unuUn … Citește mai mult
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
La locul întâlniriiAm așteptatDe un timpOre trecDezolantAceasta gândeamIar despre tineMi-am zisCă mă duciÎntr-o lumeCare ține multCa într-o cameră cu cărțiDin tot ce se vorbeștePe atât se tot scrieȘi-n limbaCare o cunoscSunt multe temeCu știința versificăriiDescrie tuCând dezolantOre trec