himera – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Himera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă,
Tainic Himerei i-am spus: – „Du-mă pe celălalt țărm!.
Du-mă-ntr-o lume mai bună în care să nu fie oameni,
Căci între mine și ei nu e nimic obștesc.
Tot ce-i încântă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine:
Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut.
Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dânșii,
Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrimi în ochi.”
Iute, Himera și-a-ntins atunci aripile-albastre:
Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic.
Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere
Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream.
Tot mai departe apoi, scânteia ca un fulg de jeratec:
Inima-n piept mi s-a strâns când pân’și fulgul s-a strâns.
Dară pe celălalt tărâm când ochiul meu orb se deprinse
Cu întunericul său plin de fantastice lucruri.
Scumpe comori am cules din adâncuri de nimeni umblate;
Scufundător fericit nu mai știam ce s-aleg.
Nimeni pe lume n-avea bogății mai imense ca mine,
Totuși sărac mă simțeam, cui să le dau neavând.
Și mă cuprinse atunci o milă adâncă de oameni
Și lăcrimând m-am gândit: oricum să fie, -mi sunt frați!.
Fără să vreau mă-nvinse iar dorul de cerul albastru
Și m-am rugat în genunchi: – „Du-mă, Himeră, -napoi!”.
Greu încărcat din belșugul comorii găsite acolo,
M-am avântat către cer, nerăbdător să-l revăd.
Tot mai greoaie vâsleau aripile-albastre-a’ Himerei,
Pân’ ce-am văzut răsărind fulgul de jar la zenit.
Tot mai aproape de cer mă-nălța cu aripile-n cruce;
Fulgul de jar se schimbă iarăși în ochi luminos,
Împrejmuit de pleoapa albastră a bolții celeste;
Iar eu pluteam fericit tot mai setos de senin.
Miros de floare acum străbătea aromind pân’ la mine,
Și-n depărtare-auzeam dulcele glas omenesc.
Grele aripile însă deodată stătură inerte
Și către mine și-a-ntors Pajura ciocul flămând:
Astfel o clipă-am rămas plutitor între două prăpăstii,
Amenințat să recad dacă nu am ce-i jertfi:
Inima mea mi-o cerea ca să poată zbura mai departe!
Fără să preget atunci, dornic de frații pierduți,
Plină de sânge i-am dat-o, zicându-i: – „Pornește-nainte!”.
***.
.. O, de știam ce jertfesc, pentru cine-adunasem eu daruri
Aș fi rămas fericit singur pe celălalt tărâm!.
Inima mea mi-am pierdut-o pe veci și-n zadar am jertfit-o:
Spuneți de nu e păcat, prieteni, de-atâtea comori!

Dimitrie Stelaru - Bolnava

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Erau flori roșii, galbene și ape
lângă mâinile, lângă sufletul ei;
Toate păcatele erau aproape –
Toate negurile tulburau munții febrei.
Aduceți liniștea turnurilor, înaltelor –
Cine stă între porți ca o moarte?
Visul dați-l toamnelor, altelor,
dar lăsați-i himera aceea și-o carte.

Menelaos Ludemis - Himera Naufragiată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Azi-noapte, târziu, am primit
Scrisoarea
Pe care mi-ai fi trimis-o
Dacă m-ai fi iubit.
Cuvintele pe care mi le-ai fi spus în șoaptă
De-ai fi știut vorbi.
Cântecele
Pe care mi le-ai fi murmurat
Dacă știai cânta.
Lacrimile
Pe care le-ai fi vărsat
Dacă știai plânge.
Dar totul a fost în zadar,
O himeră naufragiată
Și vorbele și cântecele și lacrimile.
Niște schelete ale păsărilor prăbușite din văzduh,
Catargele corăbiilor sfărâmate
Înainte de a porni călătoria,
Umbre ale ființelor surdomute
Dispărute în zare fără să capete chip.
Și asta pentru că
Tu… tu ai venit pe lume
Cu inima de lut,
Purtând drept rochie
Un giulgiu îndoliat.
Ai venit cu o foaie de drum,
Pe care scria:
Destinația ta e Tăcerea!

Claudia Millian-Minulescu - Himeră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și-acum, de vrei, răspunde-mi, grădină efemeră,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub formă de femeie, de cântec sau himeră –
Răspunde-mi, mască rece, de ce m-aștepți pe mine?.
Eu nu vreau să beau cântul orbitei obosite
Și n-aștept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau să-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucombă pe torsuri de coloane.
Nu vreau să-ți fur misterul din ochi și de pe gură,
Nici să repet cadența exodului trecut,
Ci dând nemulțumirii putere de secură,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.

Traian - Tăcut 09 - Himera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa 1:
Stăm față-n față, n-am mai vorbit demult,
Ți se înroșesc obrajii – mie ochii, rămân mut.
Am fumat mult și nu știu ce caut aici,
Mai torn în pahar, nici acasă nu vreau nici,
Să ies c-a plouat, adidașii mi-s rupți,
Am capul în nori pentru că tocmai am venit din munți!
Telefonul sună, îl arunc, nu răspund,
Încă m-ascund, tu te apleci: „Băi ce fund..”
Sictirit, probabil mă complic, mă agit pentru nimic,
Ar fi trebuit să mă fi oprit la timp, să n-o fac,
Să nu calc peste mândrie, să.. tac,
Trag ca să mă desprind (iar)
Schimb piesa de pe fundal ca să mă destind (clar)
Emoțional nu mai depind, încep să mă deprind,
Am încredere-n mine, în intuiție și-n instinct!
Termin de băut, la țigară dau foc,
Dar am aprins filtrul, deci e clar: is mort.
De la atâtea bocete mă simt ca la o înmormântare,
Noroc că m-alint cu zahăr de mic și sare de mare.
La început ziceai: vreau să devin a ta!
Ca acu’ să spui: totu-i din vina ta!
Nu pot înțelege genu’ ăsta de femei,
Noroc că te-am f***t la cap, altfel nu mai nașteai idei.

Refren:
Ascultă-ncoa tu,
M-ai săturat așa că nu,
Încearcă să-mi intri-n minte acu’,
C-o să-ți iei un șut în cur, e destul,
Zic: hey, tu,
M-ai săturat așa că nu,
Încearcă să-mi intri-n minte acu’,
C-o să-ți iei un șut în cur, e destul!.

Strofa 2:
Acum fă cale întoarsă, du-te acasă,
Singura șansă ce-o vei primi e o palmă întoarsă
Dacă pe timpul petrecut te piși.
Cum văd dragostea acum? Hm: cu ochii închiși.
Ar vrea să mai încercăm o dată,
I-am zis că o pot iubi doar dacă o am sculată,
A căzut lată, fată n-am nici simpatie nici respect,
Disprețul meu față de tine n-are preț, respectiv,
Apari de nicăieri,
Și crezi că poți să mă schimbi? N-ai decât să speri,
Ceea ce îmi ceri e să renunț la mine,
Pentru o sinistră fericire, numa’ că nu-mi convine!
Mă ia cu șantajul, îi zic: hai, gata,
Dacă eu cunosc fața, nu înseamnă că recunosc fapta!
Nu mă cumperi cu imaginea ta,
Și spre sfârșit: ia mai du-te-n p***a altora, parcă-ți plăcea!.

Refren:
Ascultă-ncoa tu,
M-ai săturat așa că nu,
Încearcă să-mi intri-n minte acu’,
C-o să-ți iei un șut în cur, e destul,
Zic hey, tu,
M-ai săturat așa că nu,
Încearcă să-mi intri-n minte acu’,
C-o să-ți iei un șut în cur, e destul!

Pitt Leffer - Himeră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vibrăm
Pierduți în culori
Ne căutăm adeseori
Ne regăsim ușor în zori.
Visăm
Timizi uneori
Și recreăm același film
Îl recreăm de mii de ori.
Tu ești himeră
Vraja ta mă leagă ne-ncetat
Prea frumos să fie adevărat.
De ce, pentru ce
S-au risipit zorile
Vraja ta mă leagă ne-ncetat
Prea frumos să fie adevărat.
Ploi de stele în nopți cu gheață
Hărți desenate în zile cu ceață
Șoapte fierbinți ce aleargă nebune
Urme de buze desenate-n cărbune.
Linistea se lasă
Zorile ne apasă
Cu tine de mână
Creăm furtună.
Ramâi
Suflul dintai
Vântul ce bate-n părul tău
Urme de cretă pe obrazul meu.
Azi stai
Doar cu-n evantai
Nici haine nu ai, timid tremurai
Doar rujul corai, când mă sărutai.
Tu ești himeră
Vraja ta mă leagă ne-ncetat
Prea frumos să fie adevărat.
De ce, pentru ce
S-au risipit zorile
Vraja ta mă leagă ne-ncetat
Prea frumos să fie adevărat

Yasotrap - Meruem Trap - Noua Eră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Regele poate să piardă sclavi o tonă
O să creez o nouă eră mai coloră
Toți în fața mea c*** e doar se micșoră
De ce să salvez oameni chiar dacă imploră?
Evoluție
Revoluție
O să creez o nouă eră în care îmi cresc puterile
Nimic nu mă doboară
Încerci iară?
E jenant cât de inferioară poate fi rasa umană.
Nu credeam
Să se întâmple așa ceva
Să dau peste un om
Care să îmi schimbe viața
Regele sunt eu
Da’ nu înțeleg ce vrea
Ce se întâmplă cu mine
Nu pot să-mi ascult inima.
De ce ezit hă?
Că nu am timp hă?
Nu am zdrobit hă?
Ce am gândit hă?
O creatură atât de fragilă
Poate muri ușor, da’ nu se dă nici bătută
A fost atacată.
Damn
O să mă duc la extrem
Era atât de suprem
El era Meruem.
Am fost schimbat de o persoană
Simt că mi s-a deschis rană
Atât de blândă și calmă
Sunt himera, da’ e inimă umană.
Castelu’ a fost atacat
O să le arăt cine-s de fapt
N-are șansă, îl fac eu praf
Sau poate l-am subestimat.
Ce oameni proști yeah
Știu că vreți doar să luptați
Niște nerozi yeah
Da’ lasă că-i fac eu praf.
Regele poate să piardă sclavi o tonă
O să creez o nouă eră mai coloră
Toți în fața mea c*** e doar se micșoră
De ce să salvez oameni chiar dacă imploră?
Evoluție
Revoluție
O să creez o nouă eră în care îmi cresc puterile
Nimic nu mă doboară
Încerci iară?
E jenant cât de inferioară poate fi rasa umană.
Hăăă
L-am subestimat
Dacă eu nu voi fi rege
Atunci cine va fi iar?
Hăăă
Sentimentele de fapt
Pentru cei ce au fost cu mine
Și cei care m-au schimbat.
Zău, nu-mi pare rău
C-am fost alături de voi
Și aș vrea să fiu din nou
Se va repeta în ecou, zău
Nu-mi pare rău
C-aș vrea să vă văd din nou, dar.
Komuki, îmi.. pare.. rău..

Florența Albu - Oul Himerei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să mergem pe pajiște-n sus,
să căutăm oul himerei,
unde stă să-ncolțească brândușa
și sămânța dă colț cântător.
Ah, dințișorul, caninul,
acum trebuie el să răsară,
cu imnul odată, odată cu oda.
Să căutăm în petele soarelui, umbrei,
cântecelul moțat,
fildeșii cântecului;
acum puiește negația,
cu elanu-n crescendo
la faima lumii!

Ion Pillat - Nu-S Vindecat Cu Totul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu-s vindecat cu totul, Senino, de Himeră.
Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat
Și-n ochiul rău și verde, pe care l-am urmat
Atât de mult pe vremuri, iubirea mea tot speră.
De nimeni dezlegată și astăzi îmi oferă
Enigma-i dureroasă un Sfinx neîndurat
Și sufletul ce-n gheare atât i-a tremurat
Mai tremură privindu-l și-acum, din altă sferă.
Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă
Harpiile pe frunte cu zborul lor nefast.
Mai simt străvechea spaimă și vraja ei adâncă,
Iar glasul de Sirenă tot mai suav îmi sună
În cântecele morții, amăgitor și vast
Ca marea care-și mișcă argintul viu sub lună.

Ion Pillat - Scutul Minervei XVII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

XVII.
Nu-s vindecat cu totul, senino, de Himeră.
Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat
Și-n ochiul rău și verde, pe care l-am urmat
Atât de mult pe vremuri, ivirea mea tot speră.
De nimeni dezlegată și astăzi îmi oferă
Enigmă-i dureroasă un sfinx neîndurat.
Și sufletul ce-n gheare atât i-a tremurat,
Mai tremură privindu-l și-acum din altă sferă.
Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă
Harpiile pe frunte ca zborul lor nefast.
Mai simt străvechea spaimă și vraja ei adâncă.
Iar glasul de sirenă tot mai suav îmi sună
În cântecele morții, amăgitor și vast,
Ca marea care-și mișcă argintul viu sub lună.