Grief – Versuri.pro

Attila Jozsef - Jalea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

(A bánat).
Jalea-i poștaș cenușiu și mut,
Cu ochi albaștri, față trasă,
Geanta atârnă pe umăr,
Haina-i neagră și cam roasă.
Îi bate-n piept un vechi tic-tac,
Se furișează pe drum temător,
Se lipește de pereți și
Dispare-n nișa porților.
Apoi bate. Aduce carte.
aug-sept. 1922

Agatha Bacovia - Nu A Murit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu a murit cu tine și trecutul.
E lângă mine viu, nemuritor.
Îl țin pe brațe, îl dezmierd cu șoapta
Din rare bucurii ce-adânc mă dor.
Nici mângâierile n-au mers cu tine,
Sunt pe obrazul meu, pe ochi, pe mâini.
Oftatul tău, surâsul blând și plânsul,
Pe-al meu prezent sunt aprigii stăpâni.
Nu! n-a murit cu tine și trecutul!
Îl port pe brațe ca pe-un sfânt trofeu.
L-am dus de mână ambii-n orice clipă,
Astăzi, îl duc, cernită, numai eu.

Federico Garcia Lorca - Casida Plânsului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Balconul mi l-am închis
fiindcă nu vreau s-aud plânsul
dar înapoia cenușiilor ziduri
nu se-aude altceva decât plânsul.
Sunt mult prea puțini îngeri ce cântă,
sunt mult prea puțini câini care latră,
în palma mâinii mele-ncap mii de viori.
Dar plânsu-i un câine imens,
plânsu-i un înger imens,
plânsu-i o vioară imensă,
lacrimile pun căluș vântului
și nu se-aude altceva decât plânsul.

Grigore Vieru - Limba Română

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Anei și lui Alexandru Bantoș.
Din cauza durerii
Firescul dor al limbii
Îl preamăresc și-l cânt.
Și din aceeași pricină
Puterii Tale, Doamne,
Mă închin.
În fiecare zi,
În chiar lumina dimineții,
Se-arată steaua
Suferinței mele
Pe care numai
Ochii mamei o zăresc
Încoronați cu lacrimi.

Sara Teasdale - Dragoste Înmormântată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am venit aici să o îngrop
Sub copacul
Din pădurea înaltă şi neagră
Unde nimeni să n-o mai vadă.
N-o să-i pun la cap nici o floare
Nici o piatră
Fiindcă gura ce-am iubit-o atâta
Era amară.
Niciodată n-o să mai vin aici
Fiindcă-n pădure e frig.
De-acum voi strânge numai bucurii
Cât în braţele mele o să pot ţine.

Christian W Schenk - Coloana Vertebrală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Speranțele se tulbură
sub agonia plecaților din noi,
nu mai sunt semne
n-au rămas simboluri
decât sub dalta unui cioclu.
Speranțe scurse-n catacombe
mucegăiesc calotele
prinse-n negre amintiri uitate
și de semne și de cioclii.
Unde-a rămas pământul și pădurea
în care s-a-ncrustat călcâiul și venirea
iluziilor dintre albe tâmple
exilate-n catacombe de calote?
Uitarea nu-i decât părerea
unui simbol de-a fi fost semn
printre pierduți.
Frate, tu mi-ai furat coloana vertebrală
Și nu-mi găsesc nici clopotul nici limba!

Dante Alighieri - Joasă Moarte Milei Cât Dușmana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Josnică moarte, milei cât dușmană,
durerii, antică mamă,
judecată a toate peste seamă,
imii dând amărăciunea hrană,
din care plec numai și numai rană,
să te proscrie, limba țipă-n vamă.
Și dacă azi vreau să-mi cerșești iertare
s-ar cădea să spun,
greșala ta nedreaptă e, oricare,
nu pentru că ascunsă e oricum,
ci pentru ca mânia să-nfioare
pe cel hrănind iubirea de acum.
Ai izgonit curtoazia din lume
și ce era prin doamna mea onoare
în tinerețe râzătoare
ai nimicit amoroasa minune.
Doar ceea ce e dar de preț în ea,
descoperit să vi se dea.
Cine nu-i vrednic pentru mântuire
să nu spere nicicând să-i fie însoțire.

Edgar Allan Poe - Ulalume

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O baladă.
Cerurile erau sure și aspre;
Frunzele erau crispate și seci;
Frunzele erau istovite și reci;
Era noapte-n pierdutul Octombrie,
Al anului acela pierdut în veci;
Pe aproape de sumbrul lac Auber,
În inima cețoasei țări Weir;
Era jos lângă mlaștina Auber,
În pădurea gulzilor – Weir.
Odată, acolo, printr-o alee titanică,
De chiparoși, rătăceam cu-al meu Suflet,
De chiparoși, cu Psyche, al meu Suflet.
Îmi era inima, pe acea vreme, vulcanică,
Precum zgura care se răstoarnă în gol.
Precum lava care, fără tihna, în gol.
Aruncă râuri de pucioasă la Yaanek
În extrema climă, la pol;
Gemând se răstoarnă din Muntele Yaanek
În imperiile borealului pol.
Vorbele ne erau grave și sobre,
Gândurile erau paralizate și seci,
Amintirile erau trădătoare și reci,
Nu știam, vai, că suntem în Octombrie,
Nu vedeam, vai, a anului noapte,
(Rară, între altele, din veci!)
Nu ne-aminteam de sumbrul lac Auber,
(Nici că mai străbătusem negurosu-i mister)
Nu ne aminteam de-un lac Auber,
Sau de pădurea gulzilor – Weir.
Și, cum noaptea plutea acum joasă
Și cadranele stelelor lămureau dimineața,
Cadranele stelelor arătau spre dimineața,
În fundul aleii, o nebuloasă
Și delicvescentă lumină capătă viață,
Din boarea căreia, miraculoasă,
Cu îndoitul-i corn se ivi, din ceață,
Stema, de diamante a Astarteei,
Cu îndoitul-i corn, clară, din ceață.
Și spusei: „Decât Diana-i mai tandră;
Alunecă prin eter de suspine,
Se joacă-n eter de suspine;
A văzut nezvântate lacrimile obrazului
De care viermele mereu se ține
Și-a venit peste zodia Leului
Să ne arate drumul cerului,
Al leteenei păci a cerului.
S-a ridicat, în ciuda Leului,
Să scânteieze peste noi strălucitorii ei ochi;
A trecut vizuina Leului
Cu dragoste-n luminoșii ei ochi”.
Dar Psyche, ridicând al său deget,
Zise: „Vai, de stea îmi e teamă
De strania-i paloare mi-e teamă:
Haide să fugim fără preget!
O bănuiesc! Să zburăm! Îmi e teamă!”
Agonic vorbi, lăsând să-i cadă
Aripile, până se târâră în praf.
Dezolata hohoti, lăsând să-i cadă
Penele, până se muiară în praf,
Întristate se muiară în praf.
Răspunsei: „Totul nu-i decât vis:
Să mai stăm în nestinsa lumină!
Îmbăiați în cristalina lumină!
Sibilina-i splendoare Speranța radiază
Și Frumusețe, pe bolta senină:
Iat-o! Se înalță vibrând în noaptea senină!
Să credem, trebui să credem în strălucita ei rază
Și sigur să fim: ne va arăta drumul drept!
Să credem, trebui să credem în lucitoarea ei rază
Care știe doar să ne-arate drum drept,
Când fâlfâie sus în Cerul cel drept:”.
Așa o-mpăcai pe Psyche, o sărutai,
Îi alungai groaza,
Lângă mine-o luai;
La sfârșitul aleii ajungând fără veste
Ne opri poarta unui mormânt,
Poarta unui mormânt cu-o poveste;
Și spusei: „Ce e scris, dulce soră,
Pe lespedea grea a acestui mormânt?”
„E cavoul Ulalumei pierdute,
Ulalume, Ulalume, un cuvânt!”.
Se făcu inima-mi de cenușă, tristă,
Cum erau frunzele crispate și seci,
Cum erau frunzele istovite și reci,
Și strigai: „Era tot în Octombrie
În chiar asta noapte din anul trecut,
Când aici am adus o povară de groază,
Am adus o povară și-un ultim sărut!
În această noapte unică-ntre toate,
Ce demon din nou pe aici m-a cerut?
Ah, cunosc, acum, sumbrul lac Auber
Din inima cețoasei țări zisa Weir,
Recunosc umeda mlaștina Auber
Și pădurea gulzilor – Weir”.
Tr. Emil Gulian

Luis Vaz De Camoes - O, Cerul, Pământul, Vântul Sossegado…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cerul, pământul, vântul care scade,
Valul, ce se întinde pe nisip,
Pești, scufundați în somn încremenit,
Tăcerea, odihnindu-se în noapte.
Pescar Aónio, stând întins pe spate,
În timp ce vântul alintă-al apei chip,
Zadarnic cheamă numele iubit
Plângând, căci doar să-l strigi, atât se poate.
”Valuri” (mai zise) ”până să nu mor
Din dragoste, redați-mi Nimfa, care
De voi fu dată morții prea curând”.
Niciun răspuns; marea se zbate-n gol;
Freamătă blând pădurea-n depărtare;
Vocea, de vânt purtată, piere-n vânt.

Veta Biriş - Cine Nu Știe Ce-i Urâtul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cine nu știe ce-i urâtul
Poate săruta pământul,
Dar eu nu l-oi săruta,
Că eu știu ce-i acela.
Arde-re-ai, lume, cu foc
Eu-n tine n-avui noroc,
Arde-re-ai, lume, cu pară
Eu-n tine n-avui tihneală.
– Vai, măicuță, rău-mi-i,
Nu știu bine când mi-o fi.
– Las’ să-ți fie rău, nu bine
Că n-ai ascultat de mine.
– Mamă, de zilele mele
La toată lumea i-i jele,
Măicuță, de traiul meu
Și la lume-i pare rău,
Muri-u-aș, moartea nu vine,
Trăi-u-aș și n-am cu cine.