flori – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Măgheranii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimeni de veste
Și-acum se trec, cum trec pe lume atâtea vieți ce pân’ la moarte
S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,
Cum stau între surori sfioase cenușăresele din poveste.
Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pământ plecată,
Și nici o mână către dânșii nu se întinde ca să-i rupă,
Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă
Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată.
Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste
Un miros blând, cum nu-i altul, pătrunde-atât de cald și dulce,
Că fetele, uitând de noapte și că e ceasul să se culce,
Rămân până târziu pe gânduri, oftând cu dor lângă ferestre.
Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață,
Când se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie
Ce se ascunde umilită, e-atât parfum și poezie..
Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga viață..

Copilul De Aur - Florile de Mai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Spune-mi ce îmi dai, ce îmi dai, ce îmi dai
Spune-mi ce îmi dai, ce îmi dai, ce îmi dai
Iubirea mea s-o ai
Îți dau florile de Mai
REF: Îți dau florile de Mai, lângă mine dacă stai
Îți dau roua florilor și dulceața buzelor {BIS}
Aș lua stele de pe cer și ți-aș face un colier
Ți-aș da luna în mâna dreaptă și soarele în cealaltă
Pune-ți trei dorințe în gând, te rog nu mai sta plângând
Să-ți arăt că te iubesc, toate ți le îndeplinesc
REF {BIS}
Nu pot să te amăgesc, știi bine că te iubesc
Că nici mie nu-mi convine să fii șmecheră cu mine
Nu pot să-ți trădez iubirea, știi că nu asta-mi e firea
Aș putea să te înșel, dar nu-s mincinos de fel
REF {BIS}

Dimitrie Anghel - Florile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De câte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare
Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii.
O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare,
Și fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.
Pe crin l-a miruit în frunte, lăsându-i hlamida regească
Să poată-mpărăți cu fală norodu-i de mironosițe,
Cicorilor le-a dat seninul strâns din privirea omenească,
Iar râsul fărâmat prin lume l-a nins pe foi de romănițe.
Sfiala care urcă-n fața fecioarelor când vine-amorul,
Și toată jalea și netihna acelora ce-așteaptă mirii,
Mâhnirea toată a unui suflet pe care îl ucide dorul
Le-a pus pe-un ram, și-atuncea lumea s-a-mbogățit cu trandafirii.
La fiecare pas te-așteaptă câte-o minune, – ici scânteie
Ca un rubin o ghinţiană, colo un stânjinel se joacă..
Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie,
Și a știut să țeasă nalbei un cuib din tort de promoroacă!.
Slavă! căci tristă-ar fi fost viața, și-ntunecat pe veci pământul,
De n-ar fi fost măcar o floare, ce-am fi sădit noi pe morminte?
Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,
Și cu ce dar ți-aș da azi ție ca să-ți aduci de mine-aminte!

Dimitrie Anghel - Dureri Ascunse

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare,
Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai știe?
Cine-a-nțeles cât plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?.
Cât praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Și totuși veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioși, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, și azi vârtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale….
Ca ei, ții minte, stam alături…Dar tu nu poți să mai ții minte:
Ochii închiși nu mai visează și foile ce mai-nainte
Erau o floare roșie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viața re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.
Așa mor florile-n neștire, așa-și sting ochii buni lumina
Și-n preajma vieții care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nțeles cât plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Dimitrie Anghel - Gherghina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

S-au stins într-un aflux de sânge bujorii roșii, iar albii crini
Și-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare:
Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini,
Apropiata agonie și-o prevestește fiecare.
Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas,
S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză —
Mai darnic își răstoarnă crinul parfumul ce i-a mai rămas
Pe fundul urnei, și, când moare, mai roză se preface-o roză.
Gherghina singură, spre toamnă, când sunt grădinile pustii,
Nu-mprăștie nici o mireasmă, ci rece și nepăsătoare,
Când stă să-i vie și ei ceasul înfricoșatei agonii,
Și-nalță tot mai sus în aer, zâmbind, marmoreana-i floare.
Ca și cum n-ar fi fost născută cu celelalte pe pământ,
Fără palori și fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină,
Ea luptă mândră pân’ la urmă și se coboară în mormânt
Purtând cununa ei de aur pe frunte, sus, ca o regină.

Dimitrie Anghel - Schimb de Vești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sosește vântul peste ziduri, sătul de flori de câmp, să vadă
Ce fac stăpânele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare,
Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare.
Se mișcă aerul, și iată întâi și-ntâi că de departe
Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amândouă,
Cât timp au pus și câtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.
Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă
Un fulg de omăt, zorit din urmă de-aripa unei rândunele.
Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntâi s-ajungă
Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele.
Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale
Zburând spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr’ de zăbavă,
De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale,
Acum cât sunt în floare rugul și măcieșii de dumbravă.
Și vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate…
Tot câmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereții,
O primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
Să spuie-nfrângerile morții și biruințele vieții.
Iar florile uimite-atuncea, de-atâta dor încet se-nclină,
Și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
Își scutură pe vânt o foaie — și vântul pleacă din grădină,
Cum a venit, plin de murmururi și de solii mirositoare.

Dimitrie Anghel - Tovarășilor Mei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Atâtea flori și nu sunt două să-mbrace la un fel veșminte…
Câți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte,
Și câtă purpură și aur pentru-o hlamidă-mpărătească,
Când de ajuns e pentru ele ca soarele să strălucească.
Atâtea flori — dar azi, pe cine îl mai oprește-n drum o floare?
Făr’ de ghirlanzi de roze-odată, nu era zi de sărbătoare,
Și-un zid încununat de-acante, de crengi de dafini și liane,
Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtezane.
Flori — pretutindeni flori, podoaba cea mai iubită de lumină,
Un fir de romaniță râde atât de dulce pe-o ruină:
Căci toate au un grai pe lume și florile îl au și ele…
Ce ochi nu se-ntrista alt’dată de jalea unei asfodele?.
Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine?
Leandru a trecut o mare ca să ajungă pân’ la tine,
O, Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentru-o floare…
Ferice-i cine poate strânge mănunchiul de nemuritoare!.
Plecați pe fața lor blajină, călind o formă ideală,
Câți n-au trecut pe-aceeași poartă, dar s-au întors cu fața pală
Și cu privirile pierdute, zvârlind cu gestul Ofeliei
Comoara florilor culese în câmpul trist al nebuniei….
Dar cine poate, înveștminte-și gândirile-n odăjdii sfinte,
Ca florile de felurite să-i fie-a graiului veștminte,
Ș-adorm-apoi — căci mor imperii și cad cununele de aur:
Eterne-n lumea asta-s numai cununele de foi de laur.

Dimitrie Anghel - Crizanteme

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
– Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă..
Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri – câtă ruină!
Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune:
A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.
Norocu-ntăilor brândușe culese-n zori de zi pe rouă..
Cum s-a trecut, și cum trec toate pân-vine moartea să te cheme;
Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme:
În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor când plouă.
Și-mbrățișați alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,
Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi târziu pricepi ce-nseamnă.
Brândușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mândra lui beteală.

Dimitrie Anghel - După Ploaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

S-a dus furtuna-n zări și-acuma se-ntrec miresmele-n putere:
Se-ntrec care de care parcă, stăpână să rămâie-anume
Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere;
Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume.
Se războiesc mereu și ele să stăpânească-un ceas pământul…
Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul?
În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vântul…
Biruitor până acuma domnește singur busuiocul.
Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă,
Dar se trezesc în umbră crinii, vărsându-și boarea lor profană,
Văzduhu-i greu cât n-ar fi-n stare vâslind să-l taie o aripă,
Un trandafir murind se farmă pătând cuprinsul ca o rană.
Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă.
În van trimite-un gând de pace un miros blând de iasomie,
Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă.
Hodină nu-i, dar iată-n luptă că vin și mândrele verbine,
Un miros voluptos aleargă adus de vânturi de departe,
Și nu-i mireasmă să n-adoarmă, nici floare nu-i să nu se-ncline;
Iar noaptea toată deodată miroas-a dragoste și-a moarte.
Miroas-a moarte și-a iubire și crește-o dulce lenevie
Ca-ntr-un polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere,
O ceață diafană zboară ca peste-un câmp de bătălie,
Acoperind din nou grădina cu-ntunecatele-i mistere.

Dimitrie Anghel - În Grădină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde..
Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plămânde!
Râd în grămadă ; flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.
Sfioase-s bolțile spre seară, și mai sfioasă-i iasomia :
Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare stinsă, și-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.
Atâtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă :
Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă,
Ș-un chip bălan lângă-o fereastră răsare-n fulger și se stinge..
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.
Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint
Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale..
Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale.