Sosește vântul peste ziduri, sătul de flori de câmp, să vadă
Ce fac stăpânele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare,
Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare.
Se mișcă aerul, și iată întâi și-ntâi că de departe
Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amândouă,
Cât timp au pus și câtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.
Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă
Un fulg de omăt, zorit din urmă de-aripa unei rândunele.
Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntâi s-ajungă
Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele.
Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale
Zburând spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr’ de zăbavă,
De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale,
Acum cât sunt în floare rugul și măcieșii de dumbravă.
Și vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate…
Tot câmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereții,
O primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
Să spuie-nfrângerile morții și biruințele vieții.
Iar florile uimite-atuncea, de-atâta dor încet se-nclină,
Și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
Își scutură pe vânt o foaie — și vântul pleacă din grădină,
Cum a venit, plin de murmururi și de solii mirositoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară personificată care aduce vești despre triumful vieții asupra morții. Florile, ca mesageri, transmit emoții și amintiri, subliniind ciclicitatea naturii și frumusețea efemeră a existenței.