Ana De Noailles – XXXIX
Doar tu, tu știi, iubite, ce singură-s pe lume!Și de-am fost pururi astfel! Tu, Doamne, ai fi aflat,De nu cumva-n seninul zadarnic, sau prin brume,Nu ești decât un nume obscur și luminat!Mă însoțeau doar dorul de orice lucru poate,Disprețul vanității, o logică de fier,O înfruntare-a vremii ce descompune toate,Și-apoi neantul, singur etern, neefemer;Și inima, de … Citește mai mult