dan botta – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - Adormita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În iunie, miezul nopții sună;
Mă bate-un mistic clar de lună.
Un umed, dens, de opiu abur,
Palpită-n cercul ei de aur
Și se prelinge, pic cu pic,
Pe naltul muntelui colnic,
Și cade-n pale muzicale
Întru universala vale.
Un rosmarin plânge pe groapă;
Un crin alunecă pe apă;
Strângând o negură la piept.
Ruina-n pace doarme drept;
Ca Lethe, iată! -ntins sub spume,
Își doarme lacu-n somn anume,
Și nu le-ar da pe-o-ntreaga lume.
Dorm sferele! Cu geamul ei
Deschis spre-a nopții reci scântei,
Irene, cu destinele-i!
O, luminată doamnă, poate
Sta, acest geam deschis în noapte?
Lăsând-se din arbori lin,
Adieri șăgalnice îți vin,
Vrăjite stoluri, rând pe rând,
Trec prin odaie fluturând,
Și-ți fâlfâie pologu-n zbor
Atât de viu, cu-atât fior,
Pe lângă-nchisa pleoapă unde
Dormitul suflet ți se-ascunde,
Ca pe podea și la perete
Scad și cresc palidele spectre!
Oh, scumpă doamnă, nu ți-e teamă?
La ce și ce visezi? Ia seama!
Pe mari venit-ai de departe,
Minune, în această parte!
Ciudată-i floarea ta! Ciudat e
Portul tău, pletele-ți bogate,
Și marea ta singurătate!
Ea doarme! Fie somnul său
Pe cât de lung, atât de greu!
Păzească-o îngerii de rău!
Palat, un altul mai sfânt fie-i,
Și patul – al melancoliei!
Pe Domnu-l rog s-o ție-n vis
Cu ochiul pururi nedeschis,
Pe când vin spectre din abis!
Iubirea-mi doarme! Somnul său
Pe cât de lung, fie de greu!
Lin umble viermii-n jurul său!
Departe, -ntr-o pădure-nvoltă,
Desfacă-se o naltă boltă,
Bolta ce-nchide-adeseori
Aripa negrilor usciori,
Biruitor, pe funerare
Steme ale neamului său mare.
O boltă ascunsă, -ndepărtată,
Pe care-a aruncat în poarta,
Copil jucându-se, o piatră,
Mormânt sonor din care ea
Un sunet nu va mai putea,
De-a pururea și-n veci, să scoată,
Înfiorata fiică-a Sorții!
Ca-n fundul lui horcăiau morții.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Coliseum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Chip al anticei Rome! Relicvariu
Maret de contemplatie inalta
Lasata vremii de-ngropate veacuri
De fala si putere! – Acum, acum,
In urma-atator zile de amara
Peregrinare si de sete-aprinsa
(De sete spre izvoarele stiintei
Ce zac in tine!) -ngenunchez, schimbat
Si cucerit, intr-ale tale umbre
Si sorb din fundul sufletului meu
Marirea ta, amurgul tau si slava.
Intinsuri, evi, memorie-a altor vremi.
Tacere! Si Pustiu! Si neagra Noapte!
Va simt acum, va simt in vlaga noastra.
O, vraji mai tari ca cele predicate
Vreodata de vreun rege al Iudeii
In gradinile, de la Ghetsemani!
O, farmece mai mari decat acele
Pe cari candva Caldeea le-a rapit,
Uimita, linistitelor planete.
Aici, unde-un erou s-a frant in lupta,
Cade-o columna! Aici unde vulturul
Dramatic scanteia in aer, negrul
Liliac isi face straja-n miez de noapte.
Aici, unde se resfira in vant
Parul de aur al doamnelor Romei
Se legan astazi trestia si scaiul!
Aici, unde monarhul se-nclina
Pe-un tron de aur, luneca, spectrala,
Spre cuibul ei de marmur, luminat
De slaba licarire-a lunei noi
Vioaia si tacuta salamazdra!.
Dar stai! Murii acestia, -aceste bolti
In iedera-mbracate, -aceste plinte
Surpate, – aceste triste si-nnegrite
Columne, – acetse vagi metope, – aceste
Braie-n bucati, chenarele acestea
Sfarmate, – acest naufragiu, – aceasta ruina,
Aceste pietre, vai, aceste pietre
Nnegrite, aceasta-i totul, tot ce-a fost,
Faimos si colosal, lasat de Orele
Necrutatoare sortilor si mie.
„Nu tot” raspunde Echo, „nu e tot;
Un mare glas profetic urca-n veci
Din noi, si-n orice ruina, spre-ntelept,
Ca cantecul lui Memnon, catre Soare;
Doar noi domnim pe inimile celor
Mai mandri dintre oameni, noi domnim
Cu o despotica putere peste
Orice-urieseasca minte. Nu sintem
Nevolnice, noi, pietre palide,
Puterea noastra n-a pierit, nici faima,
Nici toata vraja marelui nost’ nume,
Nici tot acest miracol ce ne-ncinge,
Nici marea taina care zace-n noi,
Nici toate amintirile ce-atarna
Si cari se tin de noi ca un vestmant,
Drapandu-ne-n mai mult decat in slava”.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Către F

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iubito, -ntre dureri amare
Ce-mi împresor lumescul drum,
– Trist drum, vai, unde nu răsare
Un singur trandafir nicicând –
Sufletul meu se-alină-acum,
În dorul tău, și-ntr-însul are
Un paradis de pace bland.
Iar amintirea ta mi-adie
Un depărtat ostrov de har,
Pe-ntinsa apelor pustie,
Pe-o mare tulbure și vie
De vifore, pe unde.. dar,
Acolo limpedea tărie
zâmbește în ostrovul rar.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Către ***.
În floarea vârstei mi-a fost dat
Prin lumea largă să tot bat
Un loc pe care-l îndrăgii,
Cu triste apele pustii
A unui lac cu negre stânci,
Și pini de strajă-n zări adânci.
Când noaptea-și flutură în brume
Tristul zabranic, peste lume
Când boarea sfântă-avea s-adie
Șoptind duios o melodie,
Atunci mă deșteptam buimac
La gândul palidului lac.
Dar gândul nu era fior,
Ci-un vag incant tremurător,
Pe care nu l-ar spune bine
Nici o comoară de rubine,
Nici dorul, dorul de la tine.
Moare era-n putredul val,
Și-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale-amare,
Și ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - La Zante

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sonet.
O, dulce-ostrov, de cea mai dulce floare
Porți între nume dragi pe cel mai drag!
Ce amintiri de ore-mbătătoare
Se-nalță la vederea ta din larg.
Ce scene, ce de bucurii secrete,
Ce gânduri, și ce de nădejdi defuncte,
Și ce vedenii ale unei fețe
Ce nu mai, nu mai e pe verdea-ți frunte!
Nu mai e, vai! acest trist nume magic
Preface tot. Tu nu-ncânta-vei mai,
Mai amintirea ta: drept un loc tragic
Socot acum de flori smălțatu-ți plai
Ostrov hyacintin, frumoasa Zante!
Isola d’oro! Fior din Levante!
(Insula de aur! Floare a Răsăritului! în limba italiană).
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Cântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În traducerea lui Dan Botta.
Era de ziua nunții tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zâmbea în cale,
Și lumea, doar iubire-n jurul tău.
Și-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.
Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deși el deșteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,.
Care, de ziua nunții tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zâmbea în cale,
Și lumea, doar iubire-n jurul tău

Edgar Allan Poe - Către MLS

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din toți cei ce slăvesc ivirea ta
Ca revărsatul zorilor, din toți
cei pentru care lipsa ta e noapte
– Întunecare-a soarelui în slavă –
Din toți cei ce, în fiecare ceas,
Plângând, te binecuvântează de nădejde,
De viața ce le dai! Ah, mai cu seamă
De învierea-adânc-înmormântatei
Credințe-a lor întru-Adevăr, Virtute
Și-Umanitate, dintre toți cei care,
Din patul de prihană-al Deznădejdii
Bolnavi de moarte s-au sculat deodată
La graiul tău șoptit ușor: „Să fie
Lumina!” graiul tău șoptit ușor,
Ce și-a aflat plinirea-n îngereasca
Lucire-a ochilor tăi, din cei care
Ți-s mai datori, a căror gratitudine
E-aproape-aidoma evlaviei,
O, amintește-ți pe cel mai dator,
Cel mai adânc cucernic și gândește-te
Că-aceste slabe rânduri le-a scris el,
El ce tresaltă-n scrisul său la gândul
Că sufletu-i cuminecă c-un înger.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Duhurile Morții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I.
Sufletul singur va fi stând
Sub recea piatră de mormânt;
Și nimeni, între mulți, nu va
Să ispitească taina ta.

II.
Stai molcum în singurătate,
Căci nu ești părăsit; doar ale
Morților ce-au fost toate
Cu tine-n timpul vieții tale,
Sunt lângă tine și vor face
Asupra-ți umbră. Fii pe pace!

III.
Noaptea, clară, acum, se va cerni,
Stelele-n jur nu vor privi
Din tronurile lor din slavă
Cu nădejdea-n lumina lor suavă,
Ci roșiile lor goluri orbitale
Părea-vor slăbiciunile tale
O febră și-o arsură vie
Ca să te ardă-n veșnicie.

IV.
Ai gânduri, nu le poți goni;
Vedenii, nu se vor topi.
De-acum din recii tăi fiori
Nu mai trec roua de pe flori.
Boarea – răsuflul Domnului – e lină.

V.
Și negura de pe colină,
Statornică umbră, subțire,
Un simbol e, și-o amintire.
Atârnă pe copacii serii
Ca un misteriu-ntre misterii.

Edgar Allan Poe - Celei Din Paradis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Biografie
Opera
Poze.
Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde-ostrov în mare, dragoste,
Fântână și altar,
Încins cu poem dulci și flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! Ah, limpede minune!
Ai răsărit, și te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
„Treci, treci”, dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Plutește-amar, apatic, mut.
Căci pentru mine, vai, ah, vai,
Lumina vieții s-a sfârșit!
Nu mai.. nu mai.. nu mai..
(Solemnă marea a grăit
Pe țărm nisipului bălai)
Nu va-nflori copac trăsnit,
Nici vultur nu zbura-va mai.
Căci zilele sunt incantații
Și ale nopții mele vise
Sunt unde ochii constelații,
Și pașii tăi aprindu-ți-se,
În ce eterne gravitații,
În ce eterice abise!.
Tr. Dan Botta

Edgar Allan Poe - Pentru Annie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Har Domnului, criza,
Raul s-a sfârșit,
Și boala-ndelungă,
S-a dus, în sfârșit,
Și febra „Viața”
E învinsă, -n sfârșit.
E trist, recunosc,
N-am vlagă nicicum,
Și-un mușchi nu se mișcă
Întins stând acum.
Ce-mi pasă! Mă simt
Mai bine acum.
Și-atât de cuminte,
În patu-mi mă port,
Ca cine mă vede
Ar zice că-s mort,
S-ar speria văzându-mă,
Crezând că sunt mort.
Durere și geamăt,
Suspin și văpaie
Se stinseră-o dată
Cu-oribila bătaie
A inimii, această oribilă,
Oribila bătaie.
Dezgustul și amarul,
Durerea fierbinte,
Trecut-au cu febra
Ce luase a mea minte,
Cu febra „Viața”
Ce-arde-a mea minte.
Și, ah, între multe
Torutri mi se dete
Cea mai rea din toate,
Amarnica sete,
Din răul de-asfalt
Al patimei bețe.
Băui dintr-o apă
Ce stinge-orice sete.
Din apa ce curge,
Cu veșnic descânt
Dintr-un șipot la câțiva
Pași doar sub pământ,
Dintr-o peșteră nu prea
Adâncă-n pământ.
Și, ah, nu se spună
Prostește vreodat’
C-odaia mea-i sumbră
Și strâmt al meu pat;
Căci nimeni nu doarme
În altfel de pat,
Ca să dormi, te culcă
În astfel de pat..
Tantalicu-mi suflet,
Plecat blândei firi,
A uitat, nu-i pare
Rău de trandafiri,
De vechile-i griji
De mirți și de trandafiri.
Căci el își închipuie,
Zăcând pe-ndelete,
Mireasmă mai sfântă,
În jur, de violete;
De rosmari mireasmă
Și de violete,
Cu ruta și blânde,
Pure violete.
Și zace ferice,
Scaldat în diafanii,
Fiori de credință
Și frumusețea Annii,
Înecat în baia
Pletelor Annii.
Ma sărută duios,
Mi-aduse dulce alinu-i,
Căzui atunci ușor
Spre a dormi la sânu-i,
Spre a dormi adânc
În cerul de la sânu-i.
Și când s-a stins lumina
Îmi puse șalul său,
Și se ruga de îngeri
A mă feri de rău,
De-a îngerilor doamnă –
A mă feri de rău.
Și-atât de cuminte,
În patu-mi mă port
Iubirea cunoscându-i,
Încât m-ați crede mort,
Și-atât de liniștit,
În patu-mi mă port
(Cu dragostea-i la sânu-mi)
Încât m-ați crede mort;
V-ați speria văzându-mă,
Crezând că-s mort.
Dar inima-mi lucește
Mai viu ca diafanii
Aștri din tărie,
Căci scânteie cu Annie,
Se-aprinde la lumina
Iubirii pentru Annie,
La gândul luminii
Ochilor Annii.
Tr. Dan Botta