Biografie
Opera
Poze.
Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde-ostrov în mare, dragoste,
Fântână și altar,
Încins cu poem dulci și flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! Ah, limpede minune!
Ai răsărit, și te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
„Treci, treci”, dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Plutește-amar, apatic, mut.
Căci pentru mine, vai, ah, vai,
Lumina vieții s-a sfârșit!
Nu mai.. nu mai.. nu mai..
(Solemnă marea a grăit
Pe țărm nisipului bălai)
Nu va-nflori copac trăsnit,
Nici vultur nu zbura-va mai.
Căci zilele sunt incantații
Și ale nopții mele vise
Sunt unde ochii constelații,
Și pașii tăi aprindu-ți-se,
În ce eterne gravitații,
În ce eterice abise!.
Tr. Dan Botta
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea unei iubiri ideale, comparată cu un paradis pierdut. Naratorul este copleșit de amintiri și simte că lumina vieții s-a stins odată cu această pierdere, rămânând într-o stare de melancolie și apatie.