Versuri corectate și adnotate
Cine ești tu, tu, căreia îi spun numele meucu încredere?Îmi pun cheile caseiîn mâna ta,împart pâineafericirilor mele cu tine,mă așez lângă tineși pe genunchii tăiși adorm așa,în liniște.Cine ești tu?Vreau să mă opresc cu tine,cu încăpățânare,în țara viselor mele.
Și pulbere, țărână de tine s-a alege,Căci asta e a lumii nestrămutată lege,Nimicul te aduce, nimicul te reia,Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.Ce stai pierdut pe gânduri, tu, om cu minte mareȘi de un ceas mai bine moi până-n călimare,Sub fruntea încrețită și ochi cugetătorCu ce-ți muncești tu creierii, sărmane muritor?.Alcăturea vieții, a … Citește mai mult
O, soare sfânt, lucește cât mai tare!Și cum pălește-o lumânareÎn fața zorilor, fără putere,Așa și falsa-nțelepciune piereÎn fața soarelui etern al minții.Trăiască-n veci slăvitul soareȘi piară noaptea neștiinții!
Boltă albastră, nu mă seduce:nu joc.Tu ești cerul unei guri însetatedeasupra capului meu.Fâșie de spațiu,nu-mi înlănțui picioarele,nu mă amăgi.Tu nu ești decât o limbă care pândește,limbă despletită în șaptesub călcâiele mele.Nu merg.Răsuflare a mea, ingenuă,răsuflare sacadată,nu mă-mbăta.Presimt respirația fiarei.Nu joc.Aud mușcătura familiar, de câine,izbitura colților în colți.Simt negura gâtlejuluicare-mi deschide ochiul.Văd.Văd, nu visez.
Eu am scris niște versuri, anume,Fără-a spune că sunt ale mele.Un bufon a notat despre ele,Fără-a pune-n gazetă vreun nume.Dar aceste isprăvi, nu prea vechi,Să le-ascundem noi n-am fost în stare:El m-a cunoscut după gheare,Eu pe el, după urechi.
Texte jos, deasupra texte,Numai viață, ce mai este!.Noaptea-așterne text de steleCu majuscule-ntre eleȘi pe-o margine de zareStă pecete luna mare.Cadru-și scrie textul verde,Ci-nțelesul i se pierdeCa o fugă, e și nu e,Prin hugeac, de ciută șuie.Și tot litere-nflorate,Ca-n bucoavne ferecate,Valurile universe,Iute scrise, iute șterse.Autorul cărții Lume?Nu-i știu față, nu-i știu nume.Semnătura-i e probabilFulgerul indescifrabil.(Semnătura-i neciteațăFulgeră-n … Citește mai mult
Te-am văzut de dimineață răsărind în calea meaPrintre gândurile toate, zâmbetul mă tulburaȘi-ai apărut acolo ca o carte ce se deschideaM-ai atins cu o privire, încât nu mai respiramÎmi doream să fiu același pe care îl cunoșteamÎnsă m-am pierdut cu totul în albastru,Când ochii ți-i citeam, OooÎmi doream în clipa aceea atât de mareSă dansez … Citește mai mult
Să nu-mi închideți porțile,trufașe biblioteci.Eu doar vă aduc ce lipsea din rafturile voastremult ticsite și vă era de mare trebuință;Iscat din bătălii, am scris o carte,Cuvintele-i nu sunt nimic, curenții ei sunt totul,O carte ce nu-i precum celelalte și nici făcutăpentru intelect,Dar voi, nespuse lucruri din adânc, veți vibraîn toate paginile ei.Trad. Mihnea Gheorghiu
Ai socotit că soarele mai ardeAbia vreo cincisprezece miliardeDe ani… Numai atât? De azi pe mâine?Și-atunci, cu veșnicia cum rămâne?Nu asta te oprește să cugeți mai departe!Doar știi că timpul n-are moarte.Un calcul scurt, de două sau trei liniiȘi-ai întrecut viteza banală a luminii.Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinziȚi-e mintea străbătută de … Citește mai mult
Am băut mied din Țara Celor TineriȘi plâng – fiindcă acum deja știu totul.