copacul – Versuri.pro

Sara Teasdale - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, liberă să fiu de mine însămi,
De amintiri să mă desfac,
Să-mi fie inima la fel de goală
Ca în decembrie un copac!
Să mă odihnesc așa cum se odihnește
Copacul, când e desfrunzit
Și, noaptea, nu mai stă s-aștepte ploaia,
Nici purpuriul răsărit.
O, calmă să rămâi, atât de calmă
În vântul pururi hoinar,
Să nu-ți mai fie teamă nici de vifor,
Nici de-al zăpezilor samar.
Și să nu-ți pese, să nu-ți pese dacă
Vreun trecător, oricare-ar fi,
Pe fila albă-a cerului, subțire
Un negru filigran va desluși.

Spike feat Smiley - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să știi că mama m-a învățat să fiu nebun
Când m-au făcut, sunt prea bătrân să spun acum
Și o urăsc cât mă așteaptă ea oricum
Și s-o iubesc e ceva ce îmi asum.
Vezi tu, mama e săracă și bogată
Și-mi lasă mie tot ce n-a avut odată,
Dar ce-are acum n-o să piardă niciodată
Fiindcă mama, l-a făcut pe tata, tata.
Da’ vezi că mama e și sora mea mare,
Când vin cu mama, ma-ta cheamă ajutoare
Mama nu iartă și n-arată când o doare
Și pentru asta încă mi-a rămas datoare.
Vezi tu, mama e singură și retrasă
Încă nu i-am zis lu’ mama cât e de frumoasă
Ea crede c-o evit și mă urăște că nu-mi pasă
Sper s-o doară când o văd prin oglinzile din casă.
Urmăm destinul sângelui
Și nici nu trebuia s-o spui
Copacul ăsta erai tu
Și noi creșteam la umbra lui
Ce ai în suflet oare?
De niciodată nu te doare, dragă tată….
Să știi că tata e ce mama n-a lăsat
Vezi tu mama voia fată, tata m-a făcut băiat
Șapte ani de-acasă, fix cât tata a fost plecat
Când vii cu tac-tu, e ca tata l-a chemat
Vezi tu, tata cred că le-a încercat pe toate
Atunci noi am aflat că fără mama nu se poate
Atunci am învățat că totul nu e toate
A durat ceva, dar mi-am găsit o jumătate.
Tot ce-a construit, a uitat să pună scări
Deschid umbrela doar când plouă cu frustrări
Și m-am prins fără să-mi dea tata sfori
Că trebuia să mă ridic la așteptări.
Vezi tu tata, a trecut prin toate cele,
Când ai coșmaruri, tata s-a trezit cu ele
Și vezi tu, tata a încercat să moară odată
Și pentru asta n-o să moară niciodată.
Urmăm destinul sângelui
Și nici nu trebuia s-o spui
Copacul ăsta erai tu
Și noi creșteam la umbra lui
Ce ai în suflet oare?
De niciodată nu te doare, dragă tată…

Marin Sorescu - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În ploaie, rezemat de un copac.
El are legătura cu pământul.
Și simt sub coaja-i, palma bătucită,
Cum freamătă, cu ceru-n el, Cuvântul.
Din când în când trăznește mânios
Și se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.
Cuprins de lașitate, fug pe câmp
Și picurii mă-ndoaie de mijloc.
El își asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-și dea foc.
Singurătatea asta care fuge..
Singurătatea lui înfiptă-n lut..
Mă-ntorc plângând și îl cuprind în brațe.
Furtuna grea ne ține de urât.

Catalin Josan - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În grădina casei mele e copacul
Care cântă și pe frunze și pe vânt
Care știe tot ce-mi place și ce simt
Care știe cântecul ce-n tremur cânt.
În grădina casei mele e copacul
Care spune să fiu mândru cum e el.
Care îmi spune să-mi țin fruntea dreaptă tot mereu
Fie ploaie, fie soare, fie nori tot ca el.

Refren:
Copacul de se înalță în gradina mea
Încărcat de roade și de noaptea grea
Au încercat dușmani să-l culce la pământ
Și să-l știe îngenuncheat.
Copacul de se înalță în gradina mea
Amețit de soare de lumină grea
Acest copac e trup din trupul Țării Sfânt
Ce-o fi veșnic pe pământ.

În grădina casei mele e copacul
Stă de pază și la bine și la greu
Simt în brațe lemnul tare și-l sărut mereu
Și copacul se transformă dintr-o dată
Sunt chiar EU.
Copacul demn!

Carmen Sylva - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu-nrouat
Legănând prin lanuri aurul din spice.
Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă-ntratâta lume de cântări și flori.
N-are bucurie nici de vânt și ploaie,
Nici de cânt de pasări, nici de cuib cu pui;
Din podoaba-ntreagă a vieții lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foaie.
Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.
Dar el stă, sărmanul, stă-nrădăcinat –
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!

Ezra Pound - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stăteam liniștită și eram copac în pădure,
Adevărul știindu-l celor nevăzute înainte;
Lui Dafne și crengii de laur
Bătrânei perechi ce ospătat-a zeii
Și care creștea ulm-stejar în viroagă.
Nu fusese-așa până ce stăruielnic zeii
N-au fost rugați și poftiți înăuntru
Spre vatra și casa inimii lor
Ca să poată-nfăptui minunea aceasta;
Eu fost-am totuși un copac în pădure
Și-am înțeles mai multe lucruri noi
Nebune până-atunci la mine-n minte.

George Marian Popa - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Copacul
Îmbătrânit, cu crengile-i uscate
Și-a aplecat brațele peste copacii tineri
Lăsându-și bătrânețea peste ei
Mândru sub soarele mediteran
Ce-l arde până-n seva sa
Iar el, adulmecă mirosul mării
Ce-l ține încă-n viață.
George Popa
Beaulieu sur Mer, 19 mai 2017

Ion Barbu - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Hipnotizat de-adânca și limpedea lumină
A bolților destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfărâme zenitul, și, -nebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.
Nici valurile nopții, nici umeda perdea
De nouri nu-i gonește imaginea senină:
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea.
Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casa lui de frunze un rod îmbelșugat,
Atunci, intrând în simpla, obșteasca armonie
Cu tot ce-l limitează și-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

Nichifor Crainic - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Înalt și-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer și-ntre pământ stingher,
Crescui și eu din veșnicul mister
Din care toate își pornesc izvorul.
Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Și simt că-n mine năvălește dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.
Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Și zvonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.
Și-n freamătul de foi nelămurit,
Cu șoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

Aurelian Andreescu - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În grădina casei mele e copacul,
Care cântă și pe frunze și pe vânt,
Care știe tot ce-mi place și ce simt,
Care știe cântecul ce-n vreme-l cânt.
În grădina casei mele e copacul,
Care-mi spune să fiu mândru cum e el,
Care-mi spune să-mi țin fruntea dreaptă tot mereu,
Fie ploaie, fie soare, fie nori, tot ca el!
Copacul demn se-nalță în grădina mea,
Încărcat de roade și de noapte grea,
Au încercat dușmani să-l culce la pământ
Și să-l știe-ngenuncheat.
Copacul demn se-nalță în grădina mea,
Amețit de soare, de lumina grea,
Acest copac e trup din trupul țării sfânt
Și-o fi veșnic pe pământ.
În grădina casei mele e copacul,
Stă de pază și la bine și la greu,
Simt în brațe lemnul tare și-l sărut mereu
Și copacul se transformă dintr-o dat’: sunt chiar eu!
Copacul demn se-nalță în grădina mea,
Încărcat de roade și de noapte grea,
Au încercat dușmani să-l culce la pământ
Și să-l știe-ngenuncheat.
Copacul demn se-nalță în grădina mea,
Amețit de soare, de lumina grea,
Acest copac e trup din trupul țării sfânt
Și-o fi veșnic pe pământ.