confesiuni – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Să-Mi Spui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate… să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.
Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde…
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.
Să-mi spui de nu mai poți să zbori,
de prinsă-n mreje… să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.
Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp, plecat hai-hui
în urmă-ți… că-i al nimănui.
Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți ții
să nu se-mprăştie nu ştiu cui
ce nu păstrez, căci alta nu-i.
Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.
Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui…
Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui…
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!…

Capital Prophet - Confesiuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Confesiuni
Încearcă să găsești motive pentru care să zâmbești
Când ești înconjurat de oameni pe care îi detestezi
Privești în tăcere cum își pun armura
Ura ce o simți nu se poate măsura.
O neliniște deplină încă te mai cuprinde
Printre imagini triste și asta nu te mai surprinde
Când te simți ca în război, arzi fără camarazi
Azi este încă o zi în care ai să cazi.
Ceri o mână de ajutor dar primești o palmă
În lupta asta crudă în care n-ai nicio armă
Apără-ți onoarea sau cu fugiții dă bir
Să vedem ce te consideri, erou sau martir?.
Când ești pe un front al vieții ca un teren minat
Oricât ai fi de pregătit te ia pe neașteptate
De fapt îți dai seama că ești obligat să lupți
Și că oricât te-ai zbate nu trebuie să renunți.

REFREN:
Ramai realist că nu există minuni
Nu uita ce-i de făcut pentru că ce semeni aduni
Încearcă să te ferești de promisiuni
Învață să deosebești oamenii răi de cei buni
Renunță să mai crezi tot felul de minciuni
Nu te lăsa înșelat de atâtea diversiuni
Ai grijă să te ferești de toți care fac presiuni
Spune tot ce ai pe suflet astea-s simple confesiuni.

Știi că nu e destul nu mai face pe modestul
Sătul că ai fost credul și-acum vezi tu
Vrei să treci testul la toți să le dai restul
Și te angajezi în luptă mai sălbatic decât vestul.
Pregătit să-ți urmezi pașii când în mânecă ai așii
Știi că-n urmă rămân lașii, mânat de ură taci și
Ramai același știi că ești un simplu ostaș
Și nu vrei să te retragi fă ce trebuie să faci.
Chiar dacă uneori ești sortit erorii
Învață din mici eșecuri să faci mari victorii
Chiar dacă mori luptând decât laș printre cei vii
Când nu știi după ce alergi trebuie doar să îți revii.
Să renegi toate astea pentru că nu le-nțelegi
Alegi să ramai sau pleci tu știi ce ai să faci deci
Crezi că-i un simplu joc treci peste orice legi
Ștergi tot cu un burete și mai departe mergi.

Magda Isanos - Confesiuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am multe lucruri de scris,
de plante și ape line,
care toate-nchid câte-un vis,
mai rămuros, mai ciudat ca mine.
Când plouă nu se-ntâmplă nimic.
Oamenii spun: asta vine de sus;
streșinile-ngână: pic, pic,
și gâlgâie-n putred apus.
Totuși, am văzut zânele
cum țineau deasupra capului mâinile
și dansau în iarba cea nouă,
bucuroase că plouă.
Am văzut în fiece lucru-o mișcare
de rugăciune și adorare;
în arbori, dimineața, o strălucire.
Nu te speria, trandafire!
E-atâta freamăt nebănuit
din cauza ceței, deasupra lacului adormit.
Și-apoi, fiecare spune: o floare,
ca și când n-ar fi o minune destul de mare.
Primăvara stă, o bucată grea de pământ,
poate chiar un mormânt;
și-apoi deodată-aceste ființe,
străvezii ca îngerii, pășind cuminți.
„De unde veniți? întrebam,
aproape palidă de mirare și frică,
mărgărete, petunii, șopteam,
cine din noapte, cine vă ridică?”.
Oamenii însă râdeau de-aceste cuvinte;
pentru dânșii, auzul și văzu-i tocit.
Nimic nu luau aminte,
și jumătate parc-ar fi dormit.
Spuneau: „E nebun poetul,
vorbește cu arborii și cu pietrele”..
Atunci m-am depărtat de dânșii cu-ncetul,
le-am uitat graiul și vetrele.

Mircea Micu - Confesiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mama, sunt mai puternic decât un melc,
Mai închis în mine decât Cartagina,
Mai nedescifrat ca Stella trilingvă.
Numai tu mă deschizi, uneori,
Nutrind speranța deșartă
C-am să fiu conversativ și duios,
Ca Nero înainte de-a aprinde Roma.
Altfel, e bine. Sunt sănătos,
M-am subțiat până aproape de os
Și m-am înrăit, și-am devenit mai frumos.
Știi că melcul în zori
Pe care-l picură roua din flori
Și el se închide în sine
Pentru Vecime.

Charles Bukowski - Confesiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
Îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
țeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
Nu că o să crap
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
Aș vrea să știe că
pentru toate nopțile
în care am dormit împreună
chiar și cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
și că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.

Carla's Dreams - Confesiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tu, mamă, iartă-mă că am venit acasă beat
Îndrăgostit eram nespus, credeam că de-ți spun, eu nu-s bărbat
Tu iartă-mă pentru chemări, eu n-am să le spun pe nume
Tu singură le știi.
Și pentru ușile trântite, lăsate fără sticle în ele
Și pentru că nu ascultam de bune sau de rele
Pentru că mult prea rar ți-am spus că te iubesc
Pentru că eu nu înțelegeam cuvântul „îmbătrânesc”
Pentru că îmi părea ușor să tot cerșesc emoții de la tine, mamă.
Atâtea nopți, atât de multe nopți
Nelinistite, zbuciumate le-am făcut eu
Atâtea zile, atât de multe zile
Din cale luminată, în drum necunoscut.
Atâtea nopți, atât de multe nopți
Nelinistite, zbuciumate le-am făcut eu
Atâtea zile, atât de multe zile
Din cale luminată, în drum necunoscut

Releveu - Confesiuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iau pixul si scriu, arunc cutia cu trecuturi
Când cern prin ploape ceața așternută-n așternuturi
Ura stă la loc de cinste lângă vitrina cu rebuturi
Adu-mi sfârșitul să-ți găsesc vreo zece începuturi
Că frigul de-aici mă supără, scutură scuturi
Vreau înapoi primăvara și vântul ce flutură fluturi
Și soarele cald care bucură cupluri
Și eliberează zâmbete ce-au fost reținute în ținuturi
Înalț cuvântul ca pe zmeu având avânt vânturi
Ce poartă suflete frânte în frânturi pe câmpuri
Deschid dulapul cu amintiri și găsesc printre gânduri
Scrum din vremea când ardeam rând pe rând zeci de rânduri
Și tot acolo găsesc pungi cu tei vândute-n doi lei
Seri pierdute cu ai mei în mei, malt și hamei
Zile fumate între zei și-un anume Andrei
Care mi-amintește strict de nopțile petrecute pe chei
Și-am răscolit adânc și l-am văzut pe Mircea în poze
Acel copil ciufulit care se regăsea în proze
Și-am mers mai departe, și-am dat peste caiete
Foi scrise, șterse, rupte, arse la brichete
Și-am întâlnit duminici petrecute până în dimineți de luni
Urmate în seri de marți scufundate în rugăciuni
Sfârșite în prag de miercuri când împărțeam promisiuni
Încălcate într-o joi prin confesiuni printre păgâni
Mergând mai departe l-am întâlnit pe Releveu
Într-o vineri sprijinit pe gardul de la liceu
Lângă el trei sticle goale, priviri confuze, hanorace
Blugi largi, glugi, șuturi și capace
Urmând amenințări cu exmatriculări
Iarba din spatele blocului fumată în țigări
Zile cu fețe răbdătoare în care mâncam răbdări
Trupa făcută peste noapte, fane și-ascultători
Și într-un sertar dintr-o vară în ultima sâmbătă a lunii
Am descoperit că cei nebuni de fapt nu sunt nebunii
Și-am reușit încă o dată să intru în gura lumii
Fumând șapte pe scară, eu, tu și încă unii
Și într-un final am aflat și cât de c***a e femeia
În mesaje ascunse-n text când fumam la scara a treia
Dar vreau să uit de toate și de aceea
Încui dulapul cu amintiri și arunc departe cheia

Rappa - Confesiuni Din Pântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ascultă, nasc multă
Lumina mușcă din inimă
E un fruct, mă, de cușcă
Nu de pădure sau câmp
Omul se naște mort
Și moare nenăscut
Căci totul normal,
are un început,
Și scopul e profan,
doar drumul lui prea sfânt
Prea scump, e o scară
Către poarta averii
Dacă viața e amară
măcar să aibă gustul berii
Prizonierii, tăcerii
Prin viul grai degeaba vrei să spui,
Dacă n-ai cui, n-ai nici bai
Și când ai cui e doar o plantă
Tu doar vara nu dormi,
eu nu dorm niciodată
Și n-o să dorm nici pe lumea cealaltă
Că în altă dimensiune înaltă
ce nu se află pe hartă
Terra e doar o haltă
ce mă saltă din mormânt
Nu mă feresc să devin,
ceea ce deja sunt, DIVIN.
Cobor cu fața ca să văd calea
Urc cu spatele ca să văd valea
Pare un urlet, exprimat printr-un cântec
Dar toate astea sunt confesiuni din pântec!
X2.
Știu că știu mult din cele de știut
Dar știu c-aș vrea
să știu adevărul neștiut
Să-l fac cunoscut
prin necunoscut
Cunoscând, conducătorul Absolut
Para univers, para ființă
Paranormal prin vers și conștiință
Ocazional mi se alocă
din necunoscut spontan un gram ideal
De absolut și nu mă refer la vodka
Însetat și întunecat
îmi caut baza și raza
nu sunt un simplu
muribund că nu sunt
Un simplu om de rând
Ce stă așteptând în fund
La coadă ca gâgâlica
Și nimeni nu e doar un oarecare
Căci toți parcurgem
în toate stările de agregare
trăim simțim la minim sau maxim
Doar la plecare devenim ceea ce suntem
DIVIN!
Cobor cu fața ca să văd calea
Urc cu spatele ca să văd valea
Pare un urlet, exprimat printr-un cântec
Dar toate astea sunt confesiuni din pântec!
X2

Grigore Alexandrescu - Confesiunea Unui Renegat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Confesiunea unui renegat.
Ascultă-mă, sfânt preot, ascultă-mă, părinte.
Ajută un nevrednic, lipsit de ajutor;
Consolă un trist suflet ce soarta își presimte,
Când sună ceasul groaznic, veciei vestitor.
Viața-mi de necinste și crimile-mi trecute,
Ca furii nempăcate asupră-mi năvălesc;
Vânzări, satanești planuri, de lume neștiute,
În inima-mi pun iadul, ca iesme îmi scâșnesc.
Nopțile-mi sunt grozave, tăcerea îmi șoptește,
Mă înconjoară prăpastii la fiecare pas;
Părul meu c-al lui Cain pe frunte-mi se zbârlește;
Gura mi se-ncleștează și nu pot scoate glas.
Mă rătăcesc pe câmpuri, dar iarba înviază,
Dar arborul pădurei ia formă, mi-e vrăjmaș;
Vulturul mă privește și ochiu-i scânteiază,
Și-a sfâșia e gata un leș de ucigaș.
Vezi ceasornicul acesta care la pieptu-mi bate?
E vechea recompensă unui păcat cumplit.
Câte cu a mea faptă am drepturi câștigate?
Vânzarea fu plăcută, dar eu desprețuit.
Am cunoscut bărbați lucrând l-al țării bine.
Cu-nalte simțimente la ei m-am arătat;
Târându-mă la dânșii, s-au încrezut la mine,
Ieri le-am jurat credință, și astăzi i-am trădat.
Urând orice virtute ce n-o putem ajunge,
Pe orice om de merit în veci am defăimat;
Proteu cu fețe multe, strigoi setos de sânge,
La umbră, la-ntuneric, pe mulți am sugrumat.
Subt aer de blândețe, urmam a mea turbare,
Și gheara-mi veninată în inimi înfigeam.
Având nepedepsirea de preț la a mea vânzare,
Minciuni nerușinate eu liber tipăream.
Angel de întuneric pentru-ale lor păcate,
Ieșind din adâncirea noptosului Tartar,
Am auzit cu spaimă cuvântul de departe,
M-am prefăcut că-mi place, și am zâmbit amar.
Am zis: iată speranță, prilej de bucurie!
Și bogății și titluri acum să dobândesc
E timpul să se-nalțe smerenia mea trufie
Am imitat virtutea, dar o s-o prigonesc.
Pot să sugrum pe-aști oameni, și să le iau veșmântul,
Căci eu sunt cel mai tare, având tainele lor,
Multe fiare ca mine le sufere pământul
Și aerul cu zăbavă trimite ajutor.
De ură nici nu-mi pasă, când e fără putere,
Desprețul e o vorbă deșartă de-nțeles;
Mai sunt poate și alții cu mine d-o părere,
Și când fac al meu bine, drum sigur mi-am ales.
Iată puține, taică, din multele-mi păcate, Iată crime ce astăzi nu pot să mai lucrez, Într-al lui Hristos nume drăcește-au fost lucrate; Râdeam de semnul crucii, dar lângă moarte cred.
Asta e adevărul ce pocăința-l naște;
De frica judecății în sânu-ți îl depui,
Amăgitorul șarpe abia se mai rarăște;
La glasul veciniciei cu groază mă supui.
Dar ce-am zis? Nu voi ruga, nu voi a ta credință;
Urăsc a voastră lege și-al vostru ajutor.
Este o slăbăciune oricare pocăință;
Gâde am fost în viață, și gâde voi să mor.

Grasu XXL feat Guess Who Si Feli - Spune-Mi Tot

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Spune-mi tot ce n-ai vrea să aud, hai spune-mi tot
O să plec, știi că toate trec, nimic nu-i ușor
Dar în loc să mă ridici, tu mă cobori
Ne-mpiedicăm de-atâtea ori
Spune-mi tot ce nu ai vrea să aud.
Iubește-mă ca și când, n-aș mai fi, de mâine nu sunt
Sigur c-aș putea să ascult tot ce aș vrea acum să n-aud
Iubește-mă ca și cum n-aș mai fi de mâine cel bun
N-aș avea cuvinte să-ți spun cât de mult îmi place să fug.
Ca și cum nimic n-ai știi despre mine, sunt vraiste
N-ai idee ce ne paște, uită tot, hai să ne cunoaștem
Ca și cum e totul schimbat, de la primul gol în stomac
De la drogul ăsta nebun, drumu-i lung și-ncepe acum.
Uimește-mă, zi-mi ce ești, mă văd în ochii tăi treji
Cum nu sunt perfect, dar tu vezi, când mă caut, tu mă găsești
În iadul ăsta al nostru, încearcă poate vezi rostul
Indiferent plătim costul, drepți nu părăsim postul.
Cel mai cuminte golan, n-am avut niciodată vreun plan
Mi-am fost cel mai de bază dușman, cel mai rău prieten, e clar
Și acum un zâmbet complice simt cum vrea de jos să mă ridice
Când nu pot, ea tot mă împinge, mă strânge de mână și-mi zice.
Spune-mi tot ce n-ai vrea să aud, hai spune-mi tot
O să plec, știi că toate trec, nimic nu-i ușor
Dar în loc să mă ridici, tu mă cobori
Ne-mpiedicăm de-atâtea ori
Spune-mi tot ce nu ai vrea să aud.
Cuvintele străpung, n-o să pot să-ți spun tot ce-mi trece prin gând
Frâng aripile în vânt, te dau de pământ, semnele rămân
Câștig pe termen lung, pierd dacă o fac acum
Da’ cât să tot amân, dacă tot oricum nu ne face mai buni.
Stăm calmi în mijlocul furtunii, nimeni nu ne ține pumnii
Pe același drum de care fug unii, doar eu, tu și restu’ lumii
Ne-am strigat din toți plămânii, ne-am găsit din toți nebunii
Ne-am iubit, urât ca niciunii, ne-am zis tot în ciuda minciunii.
Singuri împotriva lor, ne-mpierdem mult prea ușor
Iar picăm în gol, sfatul tuturor nu-i de ajutor
Scăpați total de sub control, îndreptăm armele spre noi
Și tot ne complicăm amândoi, tot timpul război, nu dăm înapoi.
Unul frică, altul mândrie, restul împachetat într-o cutie
Filmul e același, finalu’ se știe, hai schimbă scenariul și spune-mi tu mie
Nu te mai teme, zi-le pe nume, momentele grele, nu părțile bune
Zidu-i clădit, ce să-l dărâme, asta ne ține împreună, tu spune-mi.
Spune-mi tot ce n-ai vrea să aud, hai spune-mi tot
O să plec, știi că toate trec, nimic nu-i ușor
Dar în loc să mă ridici, tu mă cobori
Ne-mpiedicăm de-atâtea ori
Spune-mi tot ce nu ai vrea să aud.