Charles Bukowski – Confesiune

Așteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
Îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
țeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
Nu că o să crap
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
Aș vrea să știe că
pentru toate nopțile
în care am dormit împreună
chiar și cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
și că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.

Sensul versurilor

Un bărbat, pe patul de moarte, își exprimă regretul și dragostea pentru soția sa. Se teme de singurătatea ei după ce el va muri și își amintește cu drag de momentele petrecute împreună, chiar și de certuri.

Lasă un comentariu