Releveu – Confesiuni

Iau pixul si scriu, arunc cutia cu trecuturi
Când cern prin ploape ceața așternută-n așternuturi
Ura stă la loc de cinste lângă vitrina cu rebuturi
Adu-mi sfârșitul să-ți găsesc vreo zece începuturi
Că frigul de-aici mă supără, scutură scuturi
Vreau înapoi primăvara și vântul ce flutură fluturi
Și soarele cald care bucură cupluri
Și eliberează zâmbete ce-au fost reținute în ținuturi
Înalț cuvântul ca pe zmeu având avânt vânturi
Ce poartă suflete frânte în frânturi pe câmpuri
Deschid dulapul cu amintiri și găsesc printre gânduri
Scrum din vremea când ardeam rând pe rând zeci de rânduri
Și tot acolo găsesc pungi cu tei vândute-n doi lei
Seri pierdute cu ai mei în mei, malt și hamei
Zile fumate între zei și-un anume Andrei
Care mi-amintește strict de nopțile petrecute pe chei
Și-am răscolit adânc și l-am văzut pe Mircea în poze
Acel copil ciufulit care se regăsea în proze
Și-am mers mai departe, și-am dat peste caiete
Foi scrise, șterse, rupte, arse la brichete
Și-am întâlnit duminici petrecute până în dimineți de luni
Urmate în seri de marți scufundate în rugăciuni
Sfârșite în prag de miercuri când împărțeam promisiuni
Încălcate într-o joi prin confesiuni printre păgâni
Mergând mai departe l-am întâlnit pe Releveu
Într-o vineri sprijinit pe gardul de la liceu
Lângă el trei sticle goale, priviri confuze, hanorace
Blugi largi, glugi, șuturi și capace
Urmând amenințări cu exmatriculări
Iarba din spatele blocului fumată în țigări
Zile cu fețe răbdătoare în care mâncam răbdări
Trupa făcută peste noapte, fane și-ascultători
Și într-un sertar dintr-o vară în ultima sâmbătă a lunii
Am descoperit că cei nebuni de fapt nu sunt nebunii
Și-am reușit încă o dată să intru în gura lumii
Fumând șapte pe scară, eu, tu și încă unii
Și într-un final am aflat și cât de c***a e femeia
În mesaje ascunse-n text când fumam la scara a treia
Dar vreau să uit de toate și de aceea
Încui dulapul cu amintiri și arunc departe cheia