conditionare – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Concluzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând, sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam… În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat…
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!.
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi,
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem… Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!.
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau…
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau?!.
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam, că totu-i cu folos;
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu…
Vă-ntreb; „Vă întrebați la fel? Sau pot să vă… descos?”

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Misterul Evidenței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce multe știm despre infern
Din spuse, sau trăite tern
Și tot nu credem… diabolici
Cu minți etilizate, alcoolici.
Ne plac învăluiri perfide,
Cotloane de minciuni, firide
Tenebre, ce tot noi căscăm
Pe semeni să ni-i afundăm.
Curaju-i veșnic îndoielnic;
Ascundem, protejăm nemernic,
Ne vindem pe-o promisiune
Evidențiată; o deșertăciune.
Raiul oricum l-eliminăm;
Pretins de greu, prea mult să dăm
Și-i doar în viața de apoi…
Ce-oricum nu o mai prindem noi!?.
Și-n fond nici rai nu-i evidență,
Nu-i nicio probă d-existență
Și-așa debarasăm ce-i bine;
Putem fi rău la orişicine!.
Ne contopim când yang, când ying,
Cu-ardoare-n singur scop de „înving”,
Vremelnici pierduți în mistere!
.. Ciudate ființe efemere!?!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Complexitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E-o circulație prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
și cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge..
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste, sau dintr-o boală..
Sunt o splendoare și nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit își dobândesc din l***a amputată
și dinții-și cresc mereu și crocodilii și delfinii
și pomii înfrunzesc tot renăscând și mucegaiu-i și penicilină..
dar am în plus și-o altă calitate; din muncă singur mă creez și tot eu îmi fac plată
și zbor, înot, sap în pământ, pe gheață alunec, călăresc.. Sunt beduinii!.
Am însă și taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine.. nu-s mai presus de lei
căci omor tot în jur, copii și semeni de nu-mi sunt familii,
chiar și pe-ai mei.. Iubesc nespus să-l am pe altu’ umil,
să-l chinui, să-i îndop abstractu-mi mințile spălate, propriile-mi idei..
Sunt doar o noțiune-n fond; tipare sunt și geniul și debilii!!!.
Pe zi ce trece redescopăr c-aș fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate,
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
.. În concluzie mă dau exemplu, pentru că-mi asum o-ntreagă, neînțeleasă umanitate..

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Legături Antagonice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bacilu-și are bacteriofag,
la parazit, e eritrocita;
la nepăsare e ispita..
La ură, t-adresezi cu drag.
Insecta-ți dă mortal și miere;
de-i anofel, sau e albină..
De pici, ca ele-n plasă, ai vină;
păianjenulu-i sunt „plăcere”.
Pasăre-i pui și este uliu,
ciuta se naște pentru lup.
Vulcani de presiuni erup..
Nu-i toi, sfârșit, fără preludiu.
Natura, doar prin tatonare
și-a câstigat perfecțiunea;
omu-i ură, delațiunea..
La rău, nu facem îndreptare.
Nimic n-am luat de la natură;
nici unicat, măcar de formă.
Crearea, ne-o credem enormă,
Distrugători!.. O tevatură!..
16. 07. 2010

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Timpul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce stupidă, de neiertat eroare,
că omenirea a inventat
timpul..
şi-acum moare.
Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul..
de ce l-am calculat?.
L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere,
timpul..
ce n-ar fi existat.
Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri în materia-n periplu,
timpul,
ce pleacă mai ales.. nu vine.
Aşa vrem noi s-avem măsură,
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul..
un sfârşit de sine.
Ce oroare lamentabilă,
definitiv irevocabilă!
Timpul..
n-are resetare!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Box

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ne preamărim în violență,
De antici, ce-am rămas, helas,
Niște-anacronici de pripas..
Regn-top etern, de decadență.
Suntem rămași gladiatori
‘n ascuns de suflet, mii de ani,
Vânzându-ne „exist” pe bani..
Umplând arene cu sudori.
La gust de sânge midriatici
Ne ațâțăm propriu-eroism;
Suntem carnali în egoism
Și facem din călăi.. simpatici.
Bătaia-n fals o promovăm,
Jucând instinctul animalic..
Ne bălăcind în haimanalic,
Scrâșnind din dinți, ne elevăm.
Suntem pe veci răi, carnivori,
Ne devorăm tot ce-i aproape;
Din upercut facem o carte..
Plăceri ne facem din orori.
Și nu sportivul poartă vină,
Așa cum sclavul n-avea șansă
De-ales; libertate sau hansă..
Făcând din trup, scop pentru crimă.
Cu greu îmi caut prin elogii
S-aduc ofrande de eroic
-La-nvingător, sau învins stoic-
Torturii, de vâslaşi pirogii.
Ne încântăm de-un rund de box,
Țipând dezlănțuit durerii,
Ce-o facem piedestal plăcerii;
Ne păcălim c-un vechi.. Junk box!

Dinu Flamand - Concesiva Consecutivă Incidentală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Începutul poemului are insolenta stupidă a bonzilor,
predică marșuri invadatoare, plânge de nerăbdare
și neputință.
Însă țesuturile tăcerii privite la microscop
se sfâșie ca buzele prea sărate
în polenul umil al serii.
Se trimit întemeietorii,
cuceritorii supun rând pe rând rambleurile
și debleurile unui deșert neted ca-n palmă;
se asumă, se aduc la picioare împărățiile,
se clădesc apeducte pe crusta tristelor noastre orgolii
de oameni cruzi.
De-ar avea puțină demnitate,
poetului ar trebui să-i fie rușine – o spun
rușinat și mințind, pe deplin sincer și prefăcut.
Însă mai rămân concesivă, consecutivă, incidentală
cu tot ceea ce ezitant este și omenesc,
iar micul lor scâncet – spre fericirea noastră -.
poate reconstitui o civilizație
(dincolo de „adevărul poemului”,
dincolo de faimosul „adevăr al vieții”).
Rămâne incidentala zilei căzând ca o piatră
în amurgul infinitiv,
incidentala celor șapte vaci slabe după alte vaci slabe
pe incidental orizont al veacului nostru,
resemnare a două perechi de mâini predate.
Rămâne protonul adjectival, de o perfidie frumoasă
asemeni creierului când se gândește pe sine
(omega unui gât de lebădă în oglindă),
rămân la extremele frazei degete lacome
și-n miezul consecutivei alianța unui ciment vulcanic.
atât de trist, încât dinții îmi ies prin buze atât de muritor, încât îmi aud decalcefierea atât de fals, încât fixez în aer glucidele adevărului atât de strâmb, încât se-nduioșează de mine spirala atât de indecis, încât poemul începe să zumzăie-n pumni.
În rest, concesivele,
în rest, concesivele și concesiile: trâmbițe, flaute, tuba,
trombon, alămuri.
În rest, un strop de salivă rece
în rinichiul fagotului.

Charles Bukowski - Singur cu Toată Lumea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Carnea învelește oasele
Și ei pun și-o minte acolo
Și uneori și-un suflet
Și femeile sparg vaze
De pereți
Și bărbații beau prea mult
Și nimeni nu-și găsește
perechea
Dar o țin tot într-o
căutare
Târându-se în paturi
Afară din paturi.
Carnea învelește oasele
Și carnea caută
Ceva mai mult decât
Carnea.
N-avem nicio șansă:
Suntem prizonierii
Aceluiași scenariu.
Nimeni nu-și găsește
perechea.
Gropile de gunoi pline
Ospiciile pline
Spitalele pline
Cimitirele pline
Nimic altceva
plin.

Deagu - Umblă Barza Fără Limbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E hotărât, nu se schimbă-
Umblă barza fără limbă;
A luat-o sfântul Petre,
Şi-acum e-n mână la fete-
La băieţi, când ştiu s-aştepte..
De când cu piramidonul
Parcă e mai galben omul;
Are sufletul rănit,
Ascultă la toţi cumetrii,
Şi vrea p***l mărit
Cu vreo şapte centimetrii:
Are sufletul rănit!.
Şi cât ar mai fi de spus-
Mi-e frică de cel de sus;
Cât ar mai trăncăni gura,
Dar mă-mpiedi căcultura.

Christian W Schenk - Miez și Coajă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vreau să te țin ca pe-o minune-n mâini
împerecheate-n fald de rugăciuni
amarnice regrete de sorginte,
să nu-ți smulg inima dintre cuvinte
și să te port ca pe-o mireasă-n umbre
din peștera poemului ce-ascunde
atâtea armonii și ne-nțelesuri
de basme descojite din eresuri.
Vreau să te țin ca pe un fulg de șoaptă
căzută între fraze dar necoaptă
ca să-ți adaog ultima lumină
descătușată-n noaptea fără vină
al ultimului Eros ce-mi rămâne
atâta timp cât spui ce nu pot spune.
Vreau adormirea plurității tale
în poala descojitelor petale
supuse sfâșierii din cuvinte
încă nespuse frazei care minte
atât lumina ochilor cât și durerea
sporind prin ea tăcerilor tăcerea.
Vreau umbra de cuvânt ce se ascunde
în subterana grotelor de unde
din stalactite se renasc noi semne
mult mai subtile și mai demne
de-a strecura-n izvoare minerale
sperate de adâncurile tale.
Vreau să mă-nchid sub geana ta în care
din lacrimi să-ți fac fluviu înspre mare
și să mă duc pe fund de mări fragile
spre naufragiul ultimei copile
ce n-a-nțeles din toată inocența
doar scoarța miezului și imprudența
de-a încerca în liniștea deplină
să se înece-n lacrima pelină.
Vreau să cojesc nuca de tot amarul
ce-i macină adâncul cu tot jarul
bobocului din care nu mai știe
cum de-a ieșit amară și mai vie
decât frunzișul ramurii de vară,
decât cuvântul care-n lume-o cară
cu-ntregul trup și cu întreaga ființă;
un creier despicat în neștiință.
Vreau doar un loc în care poezia
să domine o clipă frenezia
de care e cuprinsă prima clipă
în care nebunia se-nfiripă
trăgând în ape tot ce se dislocă,
scoțând din valuri tot ce se sufocă.
Umbra cuvintelor nu sunt doar semne
trecute prin istorii de nedemne
căruțe cu birjari și-njurături!
Cuvintele sunt pline de armuri
pedestre împletite-n coamă
de cai purtând în frunte o icoană.
Caii-s sălbateci, plini de libertate
și astfel vor intra-n eternitate
iar noi cei mici născuți sub glia lor
suntem acei ce nu se nasc, dar mor.