Bacilu-și are bacteriofag,
la parazit, e eritrocita;
la nepăsare e ispita..
La ură, t-adresezi cu drag.
Insecta-ți dă mortal și miere;
de-i anofel, sau e albină..
De pici, ca ele-n plasă, ai vină;
păianjenulu-i sunt „plăcere”.
Pasăre-i pui și este uliu,
ciuta se naște pentru lup.
Vulcani de presiuni erup..
Nu-i toi, sfârșit, fără preludiu.
Natura, doar prin tatonare
și-a câstigat perfecțiunea;
omu-i ură, delațiunea..
La rău, nu facem îndreptare.
Nimic n-am luat de la natură;
nici unicat, măcar de formă.
Crearea, ne-o credem enormă,
Distrugători!.. O tevatură!..
16. 07. 2010
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea și antagonismul prezent în natură și în relațiile umane. Versurile sugerează că există o condiționare reciprocă între elemente aparent opuse, iar omul, în ciuda pretențiilor sale, nu face excepție de la această lege naturală, fiind chiar distructiv.