E-o circulație prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
și cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge..
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste, sau dintr-o boală..
Sunt o splendoare și nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit își dobândesc din l***a amputată
și dinții-și cresc mereu și crocodilii și delfinii
și pomii înfrunzesc tot renăscând și mucegaiu-i și penicilină..
dar am în plus și-o altă calitate; din muncă singur mă creez și tot eu îmi fac plată
și zbor, înot, sap în pământ, pe gheață alunec, călăresc.. Sunt beduinii!.
Am însă și taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine.. nu-s mai presus de lei
căci omor tot în jur, copii și semeni de nu-mi sunt familii,
chiar și pe-ai mei.. Iubesc nespus să-l am pe altu’ umil,
să-l chinui, să-i îndop abstractu-mi mințile spălate, propriile-mi idei..
Sunt doar o noțiune-n fond; tipare sunt și geniul și debilii!!!.
Pe zi ce trece redescopăr c-aș fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate,
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
.. În concluzie mă dau exemplu, pentru că-mi asum o-ntreagă, neînțeleasă umanitate..
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea naturii umane, oscilând între capacitatea de creație și distrugere, între instinctele primitive și aspirațiile superioare. Vorbitorul se autodefinește ca un paradox, o ființă complexă ce se pierde în propria complexitate, tânjind, în fond, după simplitate.