Din vazduh abia s-aude
Țipăt jalnic de prigorii…
Cu ciubote mari și ude
Stau la masă vânătorii.
Toți cu pușca lângă geantă,
Guralivi și orășeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpița de strujeni.
Și e frig, și toți îngheață…
Și din când în când nu strică,
Începând de dimineață,
Câte-un strop de șacăriță….
Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt deRazor
M-am oprit să scot tutunul…
Când, de jos, de la picior,
Fără veste vad că-mi sare
Un șoldan cât un vițel,
Și stârnește-n goană mare
Alți vreo șapte după el!
Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să țintesc deloc…
Cine s-aștepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc? …
Astea sunt invenții pure…
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.
Nici nu m-așezasem bine,
Stăteam cu pușca subsuoară…
Când deodată lângă mine
Se oprește-o căprioară.
Stă și-ascultă, imobilă…
Eu atunci mă știți cum sunt
M-a un fel de milă:
Am oftat… și-am tras în vânt.
Când văzu că „umplutura“
Trece fără s-o atingă,
Ea și-a-ntins la pușcă gura
Și-a-nceput… așa s-o lingă….
I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta și-a-ntrecut perechea!
… Buruienile din preajmă
Trag și ele cu urechea.
Un măceș de două șchioape
Zice-n taină unui spin:
Dumneata ești mai aproape,
Ia-l de mânecă puțin!
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă la o masă de vânătoare, unde vânătorii își spun povești exagerate. Atmosfera este una nostalgică, evocând frumusețea naturii și farmecul poveștilor spuse la vânătoare.