cantece in exil – Versuri.pro

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, iubire, ce cojile noastre
le-ai spart și le-ai zvârlit, scutul nostru,
de vreme rea și bruna rugină a anilor!
O, chinuri, ce iubirea noastră au zdrobit-o,
focul ei umed în simțitoarele-i mădulare!
Afumată, în fum risipindu-se, cade flacăra-n sine.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iubirea are o glorie și moartea are una,
timpul și timpul de după.
Noi nu avem nici una.
Numai scufundări în juru-ne, de astre. Paloare și tăcere.
Doar cântul ridicat peste praful de după
peste noi va trece.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Soarele nu încălzește, mută e marea.
Mormintele, acoperite în zăpezi, nu le dezleagă nimeni.
Să nu fie umplută chiar nici o vatră
cu jar vânjos? Dar jarul nu o face.
Eliberează-mă! Nu pot muri la nesfârșit.
Sfântul are alte treburi;
are grijă de oraș și umblă după pâine.
Sub povara pânzei, frânghia atârnă greu;
curând se va rupe. Însă nu mă acoperă.
Sunt încă vinovat. Ridică-mă.
Nu sunt vinovat. Ridică-mă.
Desprinde bobul de gheață din ochiul înghețat,
irumpe cu privirile,
caută albastrele adâncuri,
înoată, privește și te scufundă:
Nu sunt eu.
Eu sunt.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Afară cu zăpada din orașul cu miasme!
De străzi boarea fructelor meargă.
Risipiți stafide negre,
smochine aduceți și capere!
Treziți la viață vară,
pulsul ei din nou,
naștere, sânge, noroi și flegmă,
moarte – săpați-le în urmele de vergi,
în liniile impuse
chipurilor
neîncrezătoare, putrede, bătrâne,
împrejmuite de var și îmbibate în ulei,
de hartă viclenite,
deprinse cu primejdia,
cu mânia zeului foc,
cu îngerul fum
și cu blestemul jar!

Ingeborg Bachmann - Cântece În Exil VIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pământ, mare și cer.
Răscolit de sărutări,
pământul,
marea și cerul.
Înlănțuit de cuvintele mele
pământul,
de ultimul meu cuvânt încă înlănțuite
marea și cerul!
Bântuit de sunetele mele
acest pământ,
ce suspinând în dinții mei
din ancoră se desprinde
cu toate furnalele sale, turnurile
și trufașele piscuri.
acest pământ bătut,
ce își dezvăluie în fața mea prăpăstiile,
stepele, deșerturile și tundrele.
acest pământ neobosit,
cu zvâcnitoarele sale câmpuri magnetice,
ce pe sine aici se încătușă
cu de sine nebănuite lanțuri de putere.
pământul acesta amorțit și amorțind
cu plante solanacee,
otrăvuri de plumb
și torente de parfum –
în mare apus
și în cer răsărit
pământul.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Așteaptă moartea mea și ascultă-mă iar,
coșul cu zăpadă se răstoarnă și apa cântă,
în Toledo se revarsă toate sunetele, e dezgheț,
un sunet de bine topește gheața.
O, mare dezgheț!.
La mult să te-aștepți!.
Silabe în oleandru,
cuvânt în verdele salcâmului,
cascade din perete.
Bazinele se umplu,
luminos și animat,
cu muzică.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tu vrei fulgerarea, cuțitele arunci,
deschizi ale aerului calde artere;
orbindu-te, din pulsuri deschise
sar ultime artificii în tăcere.
Nebunie, dispreț, apoi răzbunarea,
și îndată regretul și revocarea.
Mai vezi cum lamele ți se tocesc,
și la urmă simți cum iubirea pălește;
cu oneste furtuni, răsuflare curată.
Și în temnița visului te îmbrâncește.
Unde păru-i de aur atârnă până jos,
dai s-o apuci, scara în gol pășește.
O mie și una de nopți înalte sunt treptele,
Pasul în gol este ultimul pas.
Și unde cazi sunt vechile locuri,
și trei stropi de sânge dai fiecărui loc.
Cu mintea dusă ții bucle dezrădăcinate.
Gongul răsună, și e de-ajuns.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eu însă singur zac
plin de răni, în zăgaz înghețat,
ochii mei zăpada
încă nu i-a legat.
Morții în mine ticsiți,
în toate limbile tac.
Nimeni nu mă iubește și nici
vreun felinar pentru mine n-a luminat!

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil VI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Instruit în ale iubirii
prin zece mii de cărți,
învățat prin transmiterea
puțin schimbătoarelor gesturi
și a jurămintelor necugetate –
inițiat în iubire,
însă abia aici –
când lava s-a scurs
și suflul ei ne-a ajuns
la poalele muntelui,
când la urmă craterul sleit
scoase la vedere cheia
pentru aceste trupuri ferecate –
Noi am pătruns în blestemate încăperi
și am luminat întunericul
cu vârfurile degetelor.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Gura, ce în gura mea a înnoptat,
Ochi, ce la ochiul meu de pază a stat,
Mâna –.
și acei ochi care m-au nimicit!
Gura, ce sentință a rostit,
Mâna, care m-a executat!