calaret – Versuri.pro

Gabriela Melinescu - Călăreț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Apa din cal sălta-n cristale
când roșii, când portocalii.
Mă întorceam să încălzesc
globule albe de stafii.
Eu însă-mi, ce puteam să râd,
și ce fel de cuvinte foloseam?
Cu ce blând suflet și cu ce miros
pustiul tău acopeream?

Maria Ciobanu - Între Jiu și Între Olteț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Foaie verde ruguleț,
Între Jiu și-ntre Olteț
Mi-am croit un drumuleț,
Mi-am croit un drumuleț,
Când m-ajunge dorulețul
Să mă duc să-mi văd Oltețul,
Oltețul și satul meu
După el îmi pare rău.
Of, Oltețule,
Curgi încet, băiatule,
De vrei să-mi faci bine
Ia și dorul meu cu tine!.
Tu, Olteț, ai apă dulce
Nu te uit pe un’ m-oi duce,
Curgi, Oltețule, la vale,
Străbați luncile cu soare,
Printre pietre, printre stânci
Și prin văile adânci,
Iar când treci prin satul meu
Lasă doru-unde-ți zic eu.
Hei, Oltețule,
Stai încet, zglobiule!
Cin’ te-a supărat
De curgi așa-nvolburat!.
Măicuța când m-a făcut
Cu apa ta m-a crescut,
M-a scăldat în apa ta,
Mă legăna și-mi cânta,
M-a-nvățat să cânt la lume,
Să cânt, Oltule, de tine,
Să-ți cânt apa și izvorul,
Mie patima și dorul.
Hei, Oltețule,
Stai încet, zglobiule!
De vrei să-mi faci bine
Ia-mă, băiete, cu tine!
Hai în satul meu
Că-l iubim și tu și eu,
Hai în satul meu
Că-l iubim și tu și eu!

Mihai Codreanu - Călărețul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din fund de zări vârtejuri se ridică
Și-n norii lor un călăreț apare:
E-n zare-acum…e-aici…și iar e-n zare,
De parc-un fulger aerul despică.
Dar cine e fugarul făr’ de frică
Trecut într-o supremă săgetare?
E dorul meu pe sufletu-mi călare,
Fugind spre tine-n zbor de rândunică.
El știe foarte bine ce-l așteaptă
Și totuși ține-n goană calea dreaptă
Spre-a nepăsării tale neagră stâncă….
Privește-l de granit cum se izbește
Și cade în prăpastia adâncă
Din ochii tăi…Nu da-ndărăt…Privește!…

Cristian Buica - Adevărul Despre Cai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Adevărul despre cai.
Când am scos pe mapamond
Camioanele la rond,
A urcat în munţi bătrânul potcovar,
S-a întors un pic-napoi
Şi-a privit în ochi la noi,
Înecând în buze cântec de amar.
Pentru tot ce-am amplasat
Nu e calul vinovat,
Hai să fim mai rezonabili, domnii mei!
Ne-a purtat încălecaţi
Şi oşteni şi împăraţi,
N-acuzaţi sărmanul cal pentru idei!
Altă dată am fi dat
Pentru dânsul un regat,
Dar acum i-ar fi războiul mult prea greu..
Şi l-am dat afară cu toţi,
Intentându-i fals divorţ,
Să putem să-i vindem şeaua la muzeu!
Cei mai puri şi mai frumoşi,
Mai fideli şi inimoşi,
Chiar acesta-i adevărul despre cai!
Glasul unei herghelii
Sună ca arginţii vii,
Nu-i minune deopotrivă nici în Rai!
Ridic mâna şi salut
Nechezatul nevăzut
De pe steaua strălucind în depărtări,
Fiindcă eu rămân să cred
În frumosul patruped
Şi-n pacifice solii mergând călări.
Vino murgule acum,
Să pornim din nou la drum,
La-nceputu-acestui secol imoral,
Ca un monument măreţ,
Cu un cal şi-un călăreţ,
Ca un lait-motiv de viată, ideal.
Versuri Viorel Naidin.

Estanislao Del Campo - Faust (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I
Pe un cal de-acel’ bălțat,
Marfă nouă, mânzișor,
Vine-n jos, la trap ușor,
Într-o șa bine-ancorat,
Un țăran de prin Banat,
Cu porecla Poale-Gri:
Tânăr călăreț, hai, dii!
Cum nu cred că-i altu’ dârz,
Apt de-a călări un mânz
Și sub lună a-l struni.
Ah, corcitul! – de părea
Împietrit în bidiviu
Ce era încă zurliu,
dar sub frâu se supunea;
Norocos se mai credea
de-a nu fi doar îmblânzit,
Ci de-asemeni țesălat
De vreo fată logostea.
Ah, Christoase, cin’ va-avea
Preafrumosul cal bălțat!.
Cum era nestăpânit,
Dând din cap, fugind haihui,
Răsunau pe trupul lui
Frumuseți de-argint și vântul;
Căci garant era argintul,
Hamul, pinteni, catarame..
Și în legănat de coame
Duse omu-n Cârțișoara:
,,Bine că-mi cără povara,
Cocoșei de-argint și-alame!”.
Și pe scurt: – Cum voi a spune,
Poale-Gri sosi la râu
și, descălecând pe-un brâu,
deshămă calul din strune.
Iscodind câmpu-n genune,
mânzu’ fornăi – măi lie! -,
când văzu o pălărie
care-n vânt se ridica
spre o zdreanță ce zbura
mai încolo, peste-o glie.

Federico Garcia Lorca - Cântec de Călăreț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Córdoba. /Singură și depărtată. /Negru-i calul, luna toată, /Și-n desaga mea, măsline. /Deși drumu-l știu, știu bine, /N-ajung la Córdoba vreodată. /Peste câmp, prin vânt ce bate, /Calul negru, roșie luna. /Dintr-a Córdobei cetate /Moartea mă privește-ntr-una. /Ay, tu drum pierdut și lung! /Ay, tu calul meu, prea bunul! /Ay, mi-atinge moartea drumul /Pân’ la Córdoba s-ajung! /Córdoba, /Singură și depărtată.

Nichita Stănescu - Un Om de Cal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„… Iute spre ziduri urcă fatalul cal,
îndesat cu oșteni…”
P. Vergilius Maro – Eneida.
Față de ceea ce există
nimica nu este nici mare
nici mic.
Noi spunem:
„pământul, pământul!”
Dar față de ceea ce este,
el nu este.
Mă duce gândul și măresc vederea.
O, galaxia aceasta
cât un punct este
față de ceea ce este, –
iar punctul
și el, cât un punct este
față de ceea ce este.

II
ce vis deșert numărătoarea!
Râul de sori, cât un punct este
aidoma punctului cât un punct.
I-ha, i-ha, nechează calul meu
când omul din șaua lui
vorbește.
Față de ceea ce este
orice altceva este un punct.

III
Unu este un punct
oricât ar crește
oricât s-ar îndoi și s-ar întrei
și s-ar împărți
și de mare s-ar nesfârși la nesfârșit…
Față de ceea ce este cât un punct este.
Punctul și cu iarba sunt cât un punct.
Punctul și cu iarba și cu pământul
și cu soarele
și cu stelele și cu tot cerul
sunt cât un punct.
Egale între ele și cât un punct
față de ceea ce este.
I-ha, i-ha,
Eu sunt un om de cal
galopând într-un punct.

IV
Numai între ceea ce nu este
și între ceea ce nu este,
inima mea este mare,
și trupul meu este mai mare
decât inima mea
și trupul calului
este mai mare decât trupul meu.

V
Nu există doi
Calul și cu mine suntem un punct.
Nu există trei
Drumul și calul și eu
de-a-ncălare pe el
suntem un punct.
Nu există patrul
și cinciul
și nici șasele…
De la zero la unu de la nimic la punct
se întinde miracolul.
Între zero și unu, între nimic și punct arde duhul!

VI
Între zero și unu
există mai mic și mai mare; –
lungul există și scurtul,
timpul există și calul meu
și eu de-a-ncălare pe el.

VII
-Cine sunteți voi,
tu calule și tu călărețule?
-Habar n-am cine sunt,
am răspuns.
-I-ha, i-ha, a răspuns odată cu mine
calul
pe care-l călăream de la zero la unu
de la nimic spre ceva.

Adrian Păunescu - Călare Murind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Haide, calule, hai, haide, calule, hai,
Fii puternic și bun, cum te știu,
Că ajungem în iad, că ajungem în rai,
Tu, oricum, te întorci că ești viu.
Voi sări pe un cal, am să urc într-o șa,
Pentru ultimul, tragicul drum,
Asta e viața mea, asta e moartea mea,
Vă voi fi călărețul postum.
Ce se-aude bătând, piuă nu-i, toacă nu-i
Și, în nobilul nostru pariu,
Nu e inima mea, ci copitele lui,
Eu sunt mort, numai calul e viu.
Am să plec dintre voi, bun rămas tuturor,
Ori pe unde va fi să fie să mă port,
Vreau să urc pe un cal, vreau călare să mor,
Și voi nici să nu știți că sunt mort.
Trunchiul țepăn în șa, frâu-n brațe, rigid,
Arogant cavaler surdomut,
Ochii reci să-i ascund, că-i deschid, că-i închid,
Dând impresia că vă salut.
Am să trec peste pod, am să trec să te văd,
Să-ți trimit, să-ți rostesc, să-ți explic,
Că a fost un delir, că a fost un prăpăd
Și că nu te-am iubit nici un pic.
Și, probabil, născut după lungul război,
Fiul tău o să strige din drum:
Mamă, ieși să-l primești, că la poartă la noi,
A venit călărețul de fum.
28 iunie 2004.
(Lehamite, 2005)

Alecu Donici - Calul și Călărețul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un vrednic călăreț
Avea un cal prea blând și bine învățat;
Iar singur el semeț
Și despre cal încredințat,
A vrut să facă o cercare:
Ca fără frâu, călare
Să iasă la primblare.
Deodată calul a pornit
La pas, încetișor;
Dar când a înțeles că n-are frâu strunit,
A prins a mai juca, a merge mai ușor.
Apoi, luându-și vânt,
Sărea, zvârlea fugând,
Încât pe călăreț l-a trântit el jos,
Iar singur a plecat la fugă mai vârtos
Pe văi, pe dealuri, prin ponoare
Și, dând de-o râpă mare,
S-a zdrumicat de tot.
Stăpânul a aflat în urmă calul mort.
Ș-a zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ți-am gătit.
Tu sub povățuire
A frâului strunit,
Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai,
Nici capul nu-ți rupeai.
Și sminteala cât e de desfătată,
Dar când la un norod nu are
A sa măsură înțeleaptă,
Se face primejduitoare.

William Carlos Williams - Călărețul Nocturn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Curat ca o scoică
sau ca o cochilie a lunii,
călăresc dinspre casa iubitei
prin noaptea jilavă.
Sunt lumini
printre copaci,
frunze căzând,
văzduhul și sângele.
O calmă stare a sufletului,
caldă de scăpătarea verii,
relicvă a căldurii:
Ruina scump cumpărată,
netezită spre rotunjime,
mâncată de nisip,
pulsul, un puls amintit
al fluxului deplin ce-a fost.