Foaie verde ruguleț,
Între Jiu și-ntre Olteț
Mi-am croit un drumuleț,
Mi-am croit un drumuleț,
Când m-ajunge dorulețul
Să mă duc să-mi văd Oltețul,
Oltețul și satul meu
După el îmi pare rău.
Of, Oltețule,
Curgi încet, băiatule,
De vrei să-mi faci bine
Ia și dorul meu cu tine!.
Tu, Olteț, ai apă dulce
Nu te uit pe un’ m-oi duce,
Curgi, Oltețule, la vale,
Străbați luncile cu soare,
Printre pietre, printre stânci
Și prin văile adânci,
Iar când treci prin satul meu
Lasă doru-unde-ți zic eu.
Hei, Oltețule,
Stai încet, zglobiule!
Cin’ te-a supărat
De curgi așa-nvolburat!.
Măicuța când m-a făcut
Cu apa ta m-a crescut,
M-a scăldat în apa ta,
Mă legăna și-mi cânta,
M-a-nvățat să cânt la lume,
Să cânt, Oltule, de tine,
Să-ți cânt apa și izvorul,
Mie patima și dorul.
Hei, Oltețule,
Stai încet, zglobiule!
De vrei să-mi faci bine
Ia-mă, băiete, cu tine!
Hai în satul meu
Că-l iubim și tu și eu,
Hai în satul meu
Că-l iubim și tu și eu!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al naratorului pentru satul natal și râul Olteț, care i-a marcat copilăria. Râul este personificat și rugat să ia cu el dorul naratorului, subliniind legătura emoțională puternică cu locul de origine.