Haide, calule, hai, haide, calule, hai,
Fii puternic și bun, cum te știu,
Că ajungem în iad, că ajungem în rai,
Tu, oricum, te întorci că ești viu.
Voi sări pe un cal, am să urc într-o șa,
Pentru ultimul, tragicul drum,
Asta e viața mea, asta e moartea mea,
Vă voi fi călărețul postum.
Ce se-aude bătând, piuă nu-i, toacă nu-i
Și, în nobilul nostru pariu,
Nu e inima mea, ci copitele lui,
Eu sunt mort, numai calul e viu.
Am să plec dintre voi, bun rămas tuturor,
Ori pe unde va fi să fie să mă port,
Vreau să urc pe un cal, vreau călare să mor,
Și voi nici să nu știți că sunt mort.
Trunchiul țepăn în șa, frâu-n brațe, rigid,
Arogant cavaler surdomut,
Ochii reci să-i ascund, că-i deschid, că-i închid,
Dând impresia că vă salut.
Am să trec peste pod, am să trec să te văd,
Să-ți trimit, să-ți rostesc, să-ți explic,
Că a fost un delir, că a fost un prăpăd
Și că nu te-am iubit nici un pic.
Și, probabil, născut după lungul război,
Fiul tău o să strige din drum:
Mamă, ieși să-l primești, că la poartă la noi,
A venit călărețul de fum.
28 iunie 2004.
(Lehamite, 2005)
Sensul versurilor
Un om își acceptă moartea, dorind să moară călare pe un cal. El se desparte de lume, lăsând în urmă un mesaj ambiguu despre iubire și regret, sugerând că moartea sa va fi o apariție spectrală.