anotimp – Versuri.pro

Smsoso - Un Mereu Anotimp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un mereu anotimp.
Subtil, simt diferența de-a susține,
Mici mâini ce mai nimic cerșesc întinse,
Deși oricât le-aș da în dar, n-ar întreține
Decât un dor și-un drag de vieți aprinse.
Înlănțuit-am un suflet, ce apoi l-am ucis,
Cu un amor într-o stare de grea siguranță
Și poate mai singur și mult mai precis,
Am cântărit a mea lume într-o falsă balanță.
Cu un suflet mereu însetat de plăcerea
Unui vis în care mai toți ochii-s deschiși,
Am început să-mi accept decăderea,
Din mai toți Ei, de mai Ele uciși.
Pornit-am de la banal ca s-ajung la abstract
Cu cadouri mici sau cu mai mari promisiuni
Învățând că sărutul, nu-i un contract,
În mai toate banalele mele minciuni.
Nu sunt așa de mort cum sunt așa de viu
Și nici așa cum trebui-va ca să fiu odată,
Dar sunt aici așa cum mi-ar plăcea să fiu
În purpuriul vieții mele, câteodată.
O iarnă, primăvară, vară, toamnă,
Nici nu cunosc mai noul anotimp,
Deși prin toate-acestea o Doamnă,
Mă prigonește grav în greu răstimp.
Și tot Ea-mi așterne-n scena vieții,
Mai mici și mari pelicule uitate-n timp
Deși dispar în tot atâtea vagi percepții,
Apar în lacrimile unui mereu anotimp.

Gellu Naum - Anotimp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Texte de același autor.
Traduceri ale acestui text
0.
Comentariile membrilor.
print e-mail
Vizionări: 3318.
Anotimp
poezie [].
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Gellu Naum [Gellu_Naum].
2013-04-18 | | Înscris în bibliotecă de Necula Florin Danut.
Pentru a nu știu cîta oară
cerul încăpea în botul unui pui de vulpe.
Eu ședeam pe o scară de ciment
cu niște cărăbuși pe față
o floare galbenă se legăna
o scorbură se adîncea
pe cînd la poartă ciocăneau încet
șapte bătrîni cu șapte linguri rupte.
Și totuși în tăcerea asta densă
degetele noastre așterneau cearceafuri
busturile ni se lipeau prin zid
obrajii desenau cu var aceleași semne
sărută-le mîna bătrînilor
ei au adus urină de cal pentru stîrpit buruienile
sărută-le mîna și spune-le cu vocea mea
că eu ședeam pe o scară de ciment
spune-le asta cu vocea mea.
Ei au să clatine din cap și-au să se ducă pe la alte porți
pe cînd noi ne vom continua plutirea
în botul unui pui de vulpe

Giuseppe Ungaretti - Iarna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ca un grăunte sufletul meu are nevoie de arătură / Ascunsă de acest anotimp →

Giuseppe Ungaretti - Anotimpurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, grațioase și vesele culori,
Ce-amarul stăpânit îl crește
Și îl va îndulci,
Căci soarele avid le va înflori,
Le va duce-napoi la suavitate,
O, sâni abia înmuguriți,
Deja suspinători,
Plini și tremurând de noibe ascunse,
V-am
Ochit.
Curcubeie libere
Pe strada ta înaripată
Tainicul dialog scandau.
Vânu-i nestatornic,
Adolescența-nșelătoare.

Iată-te dresată, furioasă.
E deja sumbră și afundă
Ora verii ce lasă fără suflare.
Spre o lungă, limpede
Îngropare se merge.
Din nocturna amiază
Singuri, legănându-se obosiți,
Își aduceau aminte:.
Nu voi porunci melancoliilor tale,
Dar în scorbura lunii din înalturi
Umbra se va trezi.
În căderea aurorei
Suprema violență
A ardorii va încununua
Liniștit, de neuitat și delicat,
Fruzișul cuminte și foșnitor
Iar prospețimea va auri
Pământul vrăjit.

Apoi trec pe fruntea anului
Cu o ultimă roșeață.
De departe un tânăr cor
Se aude:.
În apa guralivă
Vezi oglindit un stol de rândunele
Prin înstelatul gri cum se adună.
Aceea a fost ora cea mai dementă.

Acum până și visul tace.
E gol și stejarul,
Dar tot înrădăcinat în stâncă.

Papa Junior feat Moni-K - Anotimpuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa I
După atâta timp constat că nu te cunosc
Și după câte tu mi-ai spus nu are nici un rost
Să cred că oare s-ar putea schimba ceva,
Să mă gândesc unde am greșit nu e treaba mea!
Tu-mi spui că nu te-nțeleg..
Da’ oare după atâta timp pot să te mai cred când simt că..
Tu m-ai făcut să plec
E trist nu pot să-nțeleg!!!.
Anti-refren: E triiiiist dar am să mă prefac,
C-o să iubesc un alt barbaaaat..
E triiist dar n-ai cum să-nțeeelegi..
Eu nu am vrut ca tu să pleeeeci.
Refren: Iarna sunt un fulg de nea
Mă topesc pe buza ta;
Primăvara-ți voi fi eu
În culori de curcubeeeu;
Vara te călăuzesc
Sunt o stea ce străluceesc;
Toamna-n păr mă voi plimba
Sunt vântul ce te v-alinaaa;.
Refren:.
Strofa II
De ce când iubesc doar mie mi se-ntâmplă?
Ai reușit să faci un om în toată firea să plângă!!!
Aștepți să te sun dar să-mi vorbești nu vrei :
Nu ne va fi ușor să trecem peste anii grei!.
Tu-mi spui că nu te-nțeleg..
De ce după atâta vreme TIMPUL TRECE ÎNCET ȘI..
Simt că vrei să plec..
E trist nu pot să-nțeleg!!!!.
Anti-refren..
Refren x2

Emil Botta - Anotimp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete să-ți suiere;
în tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu încă….
Din himericele bolți se anină
armele nopții, stelele-n ruină;
până la noi încă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.
Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi și fumuri…
Plimbă-te, pală, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!.
Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspeții în veșminte de friguri!
Dar vor veni! O lumină subțire,
și naiuri și harfe și lire!

Eugenio Montale - Intermezzo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Grădinarul
se hrănește cu ciuperci de gunoi
excelente, după spusa lui,
au dispărut aricii,
dulcii, zburliții porculeți
din desișuri,
e-un anotimp intermediar,
printre băltoace treci, iar soarele
culoarea-și schimbă-n tot mai rare raze,
pare că aleargă uneori, că zăbovește
a lene sau că explodează chiar;
și timpul inimii e o părere,
viața s-ar putea coagula
și-ar spune într-o clipă ceea ce
îi trebuia mai mult spre-a se ceda
pe sine unui vicar al său.
Se-ntâmplă așa la toate trecerile
din calendar, și nimeni nu-și dă seama.

Elena Crimson - Anotimpul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Găsește-mă-ntr-o toamnă
Soarbe-mă din priviri
Fii-mi sobă caldă iarna
Și stâlp în rătăciri
Renasc în primăvară
Timid să nu mă pierd
Și îmi doresc o vară
Să cânt, să râd, să iert.

Te-aș putea respira
Ochii tăi, inima
N-aș putea să te mint
Ești al meu anotimp
Pe sub soare, prin ploi
Prin furtuni, tot în doi
Nu contează-n ce timp
Ești al meu anotimp.

Fii-mi vie dulce toamna
De vrei să mă îmbii
Topește-ți gheața iarna
Și suflet îmi vei fi
Grăbește primăvara
Odată când te-mbeți
Și ceartă-te cu vara
Să cânți, să râzi, să ierți.

Te-aș putea respira
Ochii tăi, inima
N-aș putea să te mint
Ești al meu anotimp
Pe sub soare, prin ploi
Prin furtuni, tot în doi
Nu contează-n ce timp
Ești al meu anotimp.

Te-aș putea respira
Ochii tăi, inima
N-aș putea să te mint
Ești al meu anotimp
Pe sub soare, prin ploi
Prin furtuni, tot în doi
Nu contează-n ce timp
Ești al meu anotimp

Roxana Zorzolan - Ia-Mă Din Timp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Încă-mi apari în gând când compun
Nu mă-opun
Îmi place
Să te pun
Pe foi.

Trei rânduri eu sar
Sunt tăiate și par
De coșmar
Sper că n-am fost noi..

Haide! Ia-mă din timp
Transformă-mă-n infinit
Ca să pot să-ți fac față
Încă un anotimp.

Mă-ntind după mâna ta
Pagina mea
Încă-o scriu
Nu mai știu
Să pun punct.

Alunec în jos
Pe cerneală
Scriu gros
Și pe dos
Dar acum știu cine sunt.

Haide! Ia-mă din timp
Transformă-mă-n infinit
Ca să pot să-ți fac față
Încă un anotimp.

Mâna mea albă pe tricoul tău negru
Un suflet simplu dintr-un trecut celebru
Inima se înalță, cadrul mi-e încă terestru
Clipa mi-e unealtă. Învățăcel spre maestru
Ce faci mă întrebi. Mă re-creez. Tu fierbi
Facem artă după artă
Soartă după hartă
Nu stau. Apuc o toartă
Acum știu unde mă poartă
Pașii după această poartă
În urma mea-i o lume moartă
Am
Un anotimp sau un an
Merg contratimp cu-al meu plan
Ce rost are să privesc în urmă?
Am mai fost acolo.
Clipa asta suferința-mi curmă.

Haide! Ia-mă din timp
Transformă-mă-n infinit
Ca să pot să-ți fac față
Încă un anotimp.

Haide! Ia-mă din timp
Transformă-mă-n infinit
Ca să pot să-ți fac față
Încă un anotimp

René Char - (206)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Toate prefăcătoriile la care mă silesc împrejurările îmi sporesc nevinovăția. O mână uriașă mă poartă pe palmă. Fiecare dintre liniile palmei acesteia îmi califică conduita.
Și rămân acolo ca o plantă în solul ei, deși anotimpul meu e de nicăieri.
René Char – „Cele mai frumoase poezii”