Smsoso – Un Mereu Anotimp

Un mereu anotimp.
Subtil, simt diferența de-a susține,
Mici mâini ce mai nimic cerșesc întinse,
Deși oricât le-aș da în dar, n-ar întreține
Decât un dor și-un drag de vieți aprinse.
Înlănțuit-am un suflet, ce apoi l-am ucis,
Cu un amor într-o stare de grea siguranță
Și poate mai singur și mult mai precis,
Am cântărit a mea lume într-o falsă balanță.
Cu un suflet mereu însetat de plăcerea
Unui vis în care mai toți ochii-s deschiși,
Am început să-mi accept decăderea,
Din mai toți Ei, de mai Ele uciși.
Pornit-am de la banal ca s-ajung la abstract
Cu cadouri mici sau cu mai mari promisiuni
Învățând că sărutul, nu-i un contract,
În mai toate banalele mele minciuni.
Nu sunt așa de mort cum sunt așa de viu
Și nici așa cum trebui-va ca să fiu odată,
Dar sunt aici așa cum mi-ar plăcea să fiu
În purpuriul vieții mele, câteodată.
O iarnă, primăvară, vară, toamnă,
Nici nu cunosc mai noul anotimp,
Deși prin toate-acestea o Doamnă,
Mă prigonește grav în greu răstimp.
Și tot Ea-mi așterne-n scena vieții,
Mai mici și mari pelicule uitate-n timp
Deși dispar în tot atâtea vagi percepții,
Apar în lacrimile unui mereu anotimp.