De când mama m-a făcut
Pe sub codrii am crescut,
Tot pe drumurile bătute
După turma cu oi multe,
Toată ziua cu mioare
Tot cântând doine de jale,
Toată ziua lângă oi
Cântând doine de la noi.
Niciun dor nu merge iute
Ca de la cioban din munte,
Că ciobanul de la oi
Își cântă dorul pe foi
Și-l dă la ape în cale
Să vină din munți la vale,
S-ajungă la mândra lui
În mijlocul satului.
M-am născut în vârf de munte
Unde-i aerul mai iute
Și mă suiam câteodată
Pe câte-o stâncă de piatră,
În cel codru frățior
Am bătut poteci de dor,
Am bătut poteci de dor
Tot pe vârful stâncilor.
Sensul versurilor
Piesa evocă o copilărie petrecută în mijlocul naturii, alături de turmele de oi, și exprimă dorul profund al ciobanului pentru mândra sa. Este o rememorare nostalgică a vieții simple și a legăturii cu tradițiile.