Închizând ochii, văd raze deșarte
Se-ndoaie plopii, visez la departe
Blestem sorții, coșmarul din noapte
În fața porții, brațe-ncuiate!
Ca un „Epitaf” bacovian ce merge agale
Suspect, pășesc timid spre culoare
Totul alb-negru, veșnic, stupoare
La tine am întâlnit aspecte similare.
Ca un pian în dezacord poezia îmi cântă
Mângâieri nu mai vin, n-or să vină fără luptă
Gara pustie, cerul strănută
Din spirit în trup, dorul se strămuta.
Și dintr-o dată, liniște, calm
Erai ascunsă în spatele unui val
Deschizând ochii văd lumina, ești TU
Coșmarul Liniștii, deja vu.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de melancolie și dorința de a evada dintr-o stare de neliniște interioară. Liniștea inițială se transformă într-un coșmar, dar regăsirea unei persoane dragi aduce lumina și un sentiment de deja vu, sugerând un ciclu emoțional.