Gânduri frânte din soare
și iubiri înecate în mare
se poartă duios pe aripi de egrete
mari sau mai mici.
Pliscuri de pelicani atârnânde
planează într-un zbor mai lin ca Dunărea
ce curge parcă stând sub aripile lor.
Mi-am lăsat genele să apună o clipă
peste nuferii albi și astfel
să ia un pic din frumusețea lor divină,
mi-am lăsat pleoapele să le-atingă petalele
și-am luat o parte din puritatea lor sublimă,
iar cu degetele îndrăznit-am s-ating pistilii lor galbeni
asemeni razelor de soare
și să iau puțin din energia naturii
ce adânc se afundă în apele line
și-n înaltul cerului se-ntinde
prin zâmbetul larg către soare.
Apoi mi-am cufundat picioarele
în apa ce veșnic va purta în vorbele ei o parte din tine
și cu gândul am întins mâna către stele..
o energie caldă, fremătând de iubire
s-a așternut între Dunăre și mare..
iar în stele am atins pentru o clipă toate visele mele..
Acum e târziu ca vreo urmă de soare
s-o mai zărești pe cer sau peste pâlcuri de stuf
Și mult prea devreme ca luna să se ivească timidă,
peste apele ce dorm curgând s-a așternut tăcerea
pe care mult prea puțini o ascultă..
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă cu natura, reflectând asupra iubirii și a efemerității momentelor. Naratorul caută puritate și energie în elementele naturale, aspirând la împlinirea viselor.