Stau, cu ochii închişi, în vârful copacului;
Indiferent. Între capul meu arcuit şi ghearele încovoiate
Nu se află nicio iluzie amăgitoare;
În somn mă antrenez pentru a ucide perfect – pentru hrană.
Privilegiul copacilor înalţi!
Flotabilitatea oferită de aer şi razele soarelui
Sunt atuurile mele;
Pământul se întoarce cu faţa în sus pentru a fi inspectat de mine.
Ghearele-mi sunt încleştate pe coaja groasă.
A fost nevoie de întreaga Creaţie
Pentru a produce ceea ce sunt şi pe fiecare din penele mele;
Acum ţin Creaţia la picioare.
Sau zbor cu ea prin aer – şi o răsucesc cum vreau.
Ucid unde doresc, pentru că toate îmi aparţin.
Corpul meu este lipsit de sofisticării;
Manierele mele se referă la ruperea gâturilor –.
Repartiţia morţii.
Direcţia zborului meu trece direct
Prin oasele celor vii.
Nu am nevoie de argumente pentru a-mi atesta drepturile:
Soarele se află în spatele meu.
Nimic nu s-a schimbat de când am apărut.
Ochii mei nu admit nicio schimbare.
Am de gând să păstrez lucrurile aşa cum sunt.
Sensul versurilor
Piesa descrie perspectiva unui uliu care se odihnește, dar în același timp își afirmă dominația asupra creației. El este un prădător suprem, a cărui existență și drepturi nu necesită justificare, ci sunt pur și simplu inerente naturii sale.