În povestea copacilor goi
Scârțâind într-o singură ușă
Este vorba de noi amândoi
Este vorba de foc și cenușă.
Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi privește înaltul
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.
Nu mai suntem decât doi copaci
Vor veni tăietori să ne tundă
Vor lua crengi toți copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.
Și chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivățul iernii ce vine
Fără brațe cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu știe iarna să se îndure
De noi copacii fără pădure.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație ajunsă la final, comparată cu doi copaci goi, lipsiți de vigoare, într-o iarnă aspră. Este o meditație asupra pierderii și a imposibilității de a oferi iubire în condiții dificile.