Sunt o cometă arzândă c-o stea de foc în priviri
Un zeu printre oameni, un blestem și un vis, năluciri
Un înger și-un demon se zbat între chip și pământ
În spatele rănii, o stea, dar părul-i cărunt.
Și scriu și tot scriu și compun pentru voi anateme
Arunc peste voi cu vise, dar și cu blesteme
Dar știu că acestea toate nu vreți să le știți
De vă pricepeți mai bine, vă rog, nu vă sfiiți.
Sunt fiul dezastrului și fiul reclădirii
Durerea și-un zâmbet fac loc povestirii
Ele se luptă cu mine și nu știu dacă să tac
Mi-e frică de stea, oare o să razbat?
Închinați-vă mie dacă vă simțiți mai bine
Sunt mult prea frumos, dar e drumul meu către sine
Visați-mă-n noapte, priviți mai departe, în șoapte
Ascultați-mă-n gânduri. Vă mint? Poate!
În mine e steaua, durerea și eu sunt în ea
Pe frunte lucește, dar oare e un coșmar?
Sau e visul din urmă și tot ce speram ca să fiu
Să nu fie cumva doar un strigat în pustiu?
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea naturii umane, oscilând între bine și rău, speranță și disperare. Protagonistul se confruntă cu suferința și caută un sens în existența sa, simțindu-se prins între realitate și iluzie. Steaua simbolizează atât o sursă de lumină, cât și o povară.