Sunt de argint și exactă. Nu am prejudecăți.
Orice văd înghit imediat.
Așa cum e, ne-ncețoșat de dragoste sau repulsie.
Nu sunt crudă, ci doar adevărată.
Ochiul unui mic zeu, în patru colțuri.
Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.
Este roz cu picățele. L-am privit atât de mult,
Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine,
Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.
Apoi se întoarce spre acei mincinoși: lumânările sau luna.
Și văd spatele și i-l reflectă cu credință.
Mă răsplătește cu lacrimi și cu agitarea mâinilor.
Sunt importantă pentru ea. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață fața ei înlocuiește întunericul.
În mine a înecat o față tânără și din mine se ridică o femeie bătrână.
Înspre ea, zi după zi, ca un pește hidos.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a percepției de sine prin intermediul unei oglinzi personificate. Oglinda reflectă realitatea fără prejudecăți, dar și observă transformarea unei femei de-a lungul timpului, capturând atât tinerețea, cât și bătrânețea.