Și parcă din bancă apare cu cartea lui Blaga în geanta mare,
cu stocuri de flow-uri închise-n borderouri.
„Toți suntem egali”, s-o crezi tu p-asta!!
copil fanatic ce privea fantastic,
fan dramatic..
Cu filme-n cap ca și Spielberg sunt Stanley Kubrick,
un nou pumn ridic în public,
dar cu fiecare fire văd un fir din ființă cum stinge ritmul.
De-atunci am început încet să cred că ăsta e sfârșitul.
Banul n-apare, deschide cortina frate,
serile serios inserate,
zile cu zimți ce le simți zâmbind acuma-s mult prea departe.
Atunci când muzica moare,
ultimul mic check se transformă ca și prime în plină amenințare.
Tu reculege-te căci leagănul acesta culege doar legendele,
4 elemente, verde și stele defecte pentru artă,
tu omori muzica, noi o ducem.. înapoi în stradă.
O, lumină! O, cheiuri! Oraș!
O, șoptirile-n porți, pe-nserate:
Ne-au adus în rozalb șufertaș,
zâmbitoare neveste, de toate.
Dostoievskiana.
Am văzut cum s-a înecat
O fetiță mică, din greșeală.
Era toamnă. Cerul pudrat
Cu scamă tulbure și glacială.
Ruginiseră ierburile pe mal,
Nici țipenie în ținut.
Atârnau cârpele vertical
Departe, pe șlepul neprevăzut.
Și un hohot de râs s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufișuri de bronz coclit
Întinse dincolo de șosea.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema creației artistice și a efemerității ei, juxtapusă cu amintiri nostalgice și o pierdere a inocenței. Versurile ating teme precum lupta artistului, moartea muzicii și amintiri melancolice.