Stres feat Kepa – Muza

Ceva mă strigă, iau stiloul, călimara,
Foaia goală și vioara,
Toba, basul și chitara
Cum de-aș fi în toată țara,
Toată iarna, toată vara, toată toamna, primăvara
Scriu într-una, o iau rar (ahh)!
Muza mea mă scoală noaptea-n toi
Cel mai mult îmi place noaptea-n doi,
Fumam și apoi, toată noaptea noi.
Scriem dragoste, război
Le punem noaptea-n foi!
Îmi știe trecutul ca pe-al ei,
Ne știm de-o viață, dar parcă-au trecut trei.
Hei! Știe ce-mi place de ani grei
Și eu știu că-i place să se joace când dau play!
Taci! Nu mai vorbi neîntrebată,
Dacă ai știi tu ce te așteaptă!
Tu mă duci pe culmi înalte
Te ascult, te înțeleg, doar tu mă duci departe!
Ne întâlnim și citim la librărie,
Mângâieri, copilărie, gesturi fine, fantezie.
Îmi ține speranța vie,
Pun serios pe hârtie, aroma mea de poezie
Fix aromaterapie.
Și o dau cât se poate de aromat
Pe birou sau în pat,
Mai rapid, mai sacadat.
Cum mă pun așa o fac,
În picioare sau culcat
Agresiv, da’ m-am calmat,
Că eu sunt mai delicat!
Nimeni nu o face cum o fac eu,
Nimeni nu o place cum o plac eu!
Vocea ei fină mă inspiră mereu
O dau așa cum trebuie, cam asta e stilul meu!
Taci! Nu mai vorbi neîntrebată,
Dacă ai știi tu ce te așteaptă!
Tu mă duci pe culmi înalte
Te ascult, te înțeleg, doar tu mă duci departe!
Cu tine sunt gata să explic (explic)
Nu știi de bunuri și de frică (frică)
Dar tu mai știi că (știi că)
Pentru noi prea mult nu strică (strică)
Pentru noi lumea-i prea mică (Așa că zic să).
Taci…

Sensul versurilor

Piesa descrie relația profundă și inspiratoare dintre artist și muza sa. Muza este sursa creativității sale, o parteneră care îl înțelege și îl motivează să creeze artă.

Lasă un comentariu