Într-un pustiu
Am zărit o făptură, despuiată, feroce,
Care, ghemuindu-se-n praf,
Își ținea inima-n pumni
Și înfuleca din ea.
I-am zis: „E bună, frate?”
„E-amară, amară, mi-a răspuns,
Dar îmi place
Fiindcă-i amară,
Și fiindcă e inima mea”.
Sensul versurilor
Piesa descrie o figură tragică ce consumă propria inimă amară, acceptând durerea ca parte inseparabilă a identității sale. Este o metaforă a acceptării suferinței și a găsirii unei forme de plăcere sau sens în aceasta.