Ah, palidele umbre pe albele perdele:
Icoane de madone uitate-n mănăstiri,
Parfumuri adormite în file de psaltiri,
Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele!
Acorduri murmurate de negre pianine
Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit,
Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit,
Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine.
O mână diafană ce lunecă pe clape
Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt
E tot minunea veche mai sus de orice cânt,
Iar ochii par o mare de-adânci și triste ape.
Și lampa ce veghează! Albastra ei lumină
Căzând pe frunți plecate sub caldul vis tăcut
Vestește vechea pace senină din trecut
Ca ruga ce se-nalță în seri de lună plină.
Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură
Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu
Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu
Și eu mă duc ‘nainte pierdut în ceața sură.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și nostalgie, evocând imagini ale trecutului și ale pierderii. Vorbitorul se simte singur și pierdut în întunericul nopții, purtând cu el amintiri triste și parfumuri adormite.