Te uită, frunza pică irosită
Și vântul geme prohodind departe!
Puțină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curând sosită!..
Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită:
Eu singur cânt cu voce obosită
Și trec prin încăperile-i deșarte..
S-au dus privighetorile măiestre;
Pustiu e cuibul blândei turturele..
Ah, unde-i șuierul mierliței sure!.
Pierdut din stolul mândrei lor orchestre,
Ce trist răsună cânturile mele
În liniștea adâncă din pădure..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de tristețe și singurătate resimțit odată cu venirea toamnei. Natura se transformă, iar cântecul naratorului răsună trist într-o pădure pustie, amintind de vremuri mai fericite.