Sunt nopți când mă asemui
Cu fiul de-mpărat,
Ce străjuia sub pomul
Cu merele de aur;
Ca el veghez (când noaptea
Ce-n juru-mi s-a lăsat
Tăcută și târzie-i)
Sub pomul fermecat,
Ce poartă-al fanteziei
Neprețuit tezaur…
Sunt visurile mele
Ce noaptea îmi răsar
Mai vii decât atuncea
Când în odaie-i soare;
Și eu mă lupt cu somnul,
Gonindu-l în zadar,
Întind spre ele mâna,
Cu râvnă-adâncă, dar
Mă-nvinge-n veci stăpâna
Putere-adormitoare…
A doua zi, când caut
La cântecul meu scris,
Nu-l recunosc, și-atât e
De ștearsă și pierdută
Întreaga strălucirea
Comorilor din vis,
De pare că-ntr-o clipă,
Când ochii i-am deschis,
Ar fi furat-o-n pripă
O mână nevăzută…
De-s trist de-aceea ziua
Ca fiul de-mpărat
Ce străjuie sub pomul
Cu merele de aur,
Mă-ntorc voios (când noaptea
Ce-n juru-mi s-a lăsat
Tăcută și târzie-i)
Sub pomul fermecat,
Ce poartă-al fanteziei
Neprețuit tezaur…
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta dintre inspirația nocturnă și pierderea ei odată cu venirea dimineții. Vorbitorul se compară cu fiul de împărat care păzește pomul cu mere de aur, simbolizând efortul de a păstra vie fantezia și creativitatea.