În farmecul serii
Supuse-s tăcerii
Câmpiile-n floare,
Doar luna bălaie
Se scaldă-n pâraie
Încet curgătoare.
E molcome vânturi
Vin tainice cânturi
Și glasuri ciudate..
Căci duhul pierzării
La marginea zării
Din aripe bate!.
Îndeamnă-ți fugarul
Să taie hotarul
Ca gândul de iute!
N-auzi tu pe cale
Cimpoaie, țimbale
Și glas de-alăute?.
Sunt iele măiastre
Pe urmele voastre,
Pe voi vă vânează!
Preasfânta Marie
Din nalta tărie
Ne aibă în pază!.
Voinicul dă pinten,
Fugarnicul sprinten
Pornește, săgeată,
Și zboară șoimește..
Târziu! Căci sosește
Năprasnica ceată..
La mijloc îi prinde
Și-n juru-le-ntinde
O horă păgână.
Lung clocote dealul :
Voinicul și calul
Se zbat în țărână!.
Iar ielele, fetele,
Nouă surori,
Își spulberă pletele
Până la nori,
Și șuieră,
Fluieră,
Chiotă-n lună ;
Și-n lanțuri
De danțuri
Se-ntind și s-adună..
Sălbatece cântă
Și iarăși s-avântă
În goana nebună!
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire fatală cu ielele, spirite feminine mitologice, într-un cadru natural idilic. Un voinic și calul său sunt prinși într-o horă magică, simbolizând pierderea și captivitatea în lumea supranaturală.